Biblioteca Băileşti: Mărţişoare pentru senioare

0
498

La Biblioteca Municipală „Petre Anghel” din Băileşti are loc astăzi, ora 10.00, sub coordonarea bibliotecarei Janeta Vlad, întâlnirea Clubului Seniorilor de pe lângă această instituţie. Pentru că se apropie 8 Martie, pensionarele vor fi întâmpinate cu flori şi felicitări şi vor vizita expoziţia de mărţişoare, felicitări şi coşuleţe confecţionate de preşcolari de la Grădiniţele nr. 6, nr. 7, nr. 9 „Amza Pellea”, din Băileşti, şi Grădiniţa nr. 10 Balasan, sub îndrumarea educatoarelor Adriana Măcărău, Loredana Rotaru, Emilia Pătraşcu, Eugenia Sprâncenatu, Mihaela-Simona Toniţă, Marinela Dişa şi a profesorului pentru învăţământ preşcolar Marian Vlad Coşereanu.