Pigli se jură că nu l-a sabotat pe Piți. Galeria nu-l mai înghite pe italian

0
582

La plecarea în Antalya, portarul italian al Universității Craiova, Mirko Pigliacelli, a negat că l-ar fi sabotat pe Victor Pițurcă, așa cum reiese din comunicatul Peluzei Nord, și spune că doar s-a conformat deciziilor antrenorului, inclusiv când a fost trimis la echipa a doua sau când a fost  îndepărtat din lot.  „Am văzut ce s-a întâmplat, ce au scris fanii. Eu n-am avut nicio problemă cu antrenorul, cred că toată lumea va ști ce s-a întâmplat. Nu am făcut ce s-a scris, nu au fost aceste lucruri. Eu declar dragoste eternă Craiovei. Dacă lumea va afla adevărul, sunt sigur că suporterii vor gândi altfel. Am făcut tot ce a zis mister să fac.  La meciuri, nu m-a trimis pe bancă, m-a trimis direct în tribună. M-a trimis la echipa a doua, am fost două săptămâni acolo, m-am întors și după m-a trimis în vacanță. Când a plecat echipa a doua în vacanță, am plecat și eu, fiind decizia lui Victor Pițurcă. Iubesc Craiova și clubul, sunt lucruri care se întâmplă la fotbal, m-am întors în forță și sunt gata să revin”  a declarat Pigliacelli.

Peluza Nord: „Pigliacelli nu mai are ce căuta la Universitatea Craiova”

Fanii Craiovei au scris în oraș mesaje împotriva lui Pigliacelli și Kelic și au emis un comunicat prin care solicită ca Pigliacelli să plece de la Universitatea, după ce fundașul croat deja a fost pus pe liber.

Iată ce spun suporterii despre Pigliacelli:

„Portarul Mirko Pigliacelli, jucator sub contract cu Universitatea Craiova si platit de acest club: – la unul dintre antrenamente, primind de la oamenii din staff-ul tehnic o vesta in culoarea diferita de cea a echipei titularilor, a considerat normal sa arunce vesta si sa paraseasca antrenamentul, deorece “el nu accepta sa fie rezerva!”.
Victor Piturca nefiind de fata la acest episod, mai multe persoane din staff au incercat inclusiv sa il convinga sa revina pe teren si apoi l-au acoperit in fata antrenorului, caruia i-au comunicat ca portarul a avut o problema fizica atunci cand acesta a observat lipsa lui Pigliacelli si a intrebat unde este.
In cele din urma totul s-a aflat si portarul a primit o amenda din partea antrenorului.

– acelasi Mirko Pigliacelli a gasit apoi de cuviinta sa ironizeze programul de pregatire facut de Victor Piturca, intreband ironic daca el poate sa vina cu nevasta in cantonament, pentru ca nu ii convine durata acestuia.

– primind o a doua amenda pentru atitudinea avuta fata de antrenor, domnul Pigliacelli a trecut la manevre de culise, incercand sa solidarizeze cu el alti jucatori importanti – si reusind cu cativa, pana la un punct, anume acela cand antrenorul a trebuit sa le comunice ca el e cel care decide cum trebuie pedepsit un comportament precum cel al italianului.

– Pigliacelli nu s-a oprit aici si a trimis mesaje pe facebook multora dintre suporteri (unele dintre ele ajungand in posesia noastra), in care acesta se victimiza si le cerea fanilor sa il sustina in “razboiul cu antrenorul”.

– Refuzand sa mearga la echipa secunda, acolo unde fusese trimis de antrenor, desi el era sub contract si platit de Universitatea Craiova si trebuia sa respecte sarcinile sportive primite de la staff-ul tehnic al clubului care il plateste, Pigliacelli a plecat in Italia si a continuat de acolo tentativa de manipulare online a unora dintre suporteri.

– Felul in care a reactionat pe o retea de socializare, la doar cateva minute dupa ce Mihai Rotaru a dat OK-ul anuntului despartirii de antrenor pe pagina clubului, nu face decat sa confirme opinia noastra despre omul si profesionistul Pigliacelli. Un caracter urat, un om mic, fara nicio urma de profesionism, despre care nimeni nu poate garanta ca nu se va comporta in acelasi mod cu orice viitor antrenor, atunci cand nu ii vor conveni metodele de antrenament, programul conceput de acesta sau faptul ca ar putea fi si rezerva, nu doar titular.

In urma tuturor acestor evenimente, pe care Peluza Nord le cunostea dar pe care a evitat sa le faca publice pentru linistea din jurul echipei si pentru a evita ca presa avida de scandaluri sa profite de acest lucru, IL ANUNTAM PE Mirko Pigliacelli CA DIN ACEST MOMENT EL NU MAI ARE CE CAUTA LA UNIVERSITATEA CRAIOVA.

Orice ocazie in care acest personaj va mai imbraca tricoul echipei noastre si va mai purta pe piept stema Stiintei este o jignire la adresa noastra, a celor care iubim neconditionat acest club si pentru care facem sacrificii enorme, iar daca va indrazni sa ne sfideze incercand sa mai intre pe teren, atat Mihai Rotaru cat si acest mercenar parsiv vor vedea consecintele.”