Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, sâmbătă seară, 6 ianuarie 2018, în jurul orelor 23.00, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Craiova au fost sesizaţi telefonic prin SNUAU 112, de către o tânără de 20 ani, din Craiova, despre faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Nicolae Iorga, în zona blocului A63, persoane necunoscute i-au smuls de pe umăr geanta în care avea mai multe bunuri personale. Persoana vătămată le-a relatat poliţiştilor faptul că este vorba despre doi tineri necunoscuţi, despre care nu a putut oferi foarte multe amănunte întrucât aceştia au fugit. La faţa locului s-a deplasat de îndată un echipaj de siguranţă publică din cadrul secţiei, care a depistat pe o stradă situată în apropierea locului faptei un tânăr de 15 ani, Alex Daniel Cristian M., din municipiul Craiova, care fusese prins de Rojişteanu Ionică Marius, de 20 de ani, din comuna Daneţi, imediat după comiterea faptei. Acesta din urmă a fost ulterior audiat la sediul secţiei în calitate de martor. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit faptul că Alex Daniel Cristian M., împreună cu Gabriel Marius Daniel R., de 16 ani, tot din Craiova, în baza unei înţelegeri prealabile, au comis infracţiunea, cel din urmă, tânărul de 16 ani, reuşind să fugă de la locul faptei având asupra sa bunul sustras. În urma activităţilor întreprinse, poliţiştii Secţiei 4 l-au depistat pe autorul tâlhăriei, acesta fiind prins în zona domiciliului său din cartierul craiovean Valea Roşie, fiind apoi condus la sediul secţiei pentru continuarea cercetărilor. În această dimineaţă, în jurul orei 06:00, în urma audierilor şi activităţilor specifice desfăşurate, a fost reţinut pentru 24 de ore, în baza unei ordonanţe, pe Gabriel Marius Daniel R., de 16 ani, din Craiova, în sarcina sa fiind reţinută săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, persoana în cauză fiind introdusă în arestul IPJ DOLJ, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Reprezentanţii IPJ Dolj mulţumesc pe această cale tănărului de 20 de ani care a dat dovadă de spirit civic, implicare şi curaj în momentul în care a decis să ia atitudine faţă de comiterea unei infracţiuni! Reprezentanţii IPJ DOLJ încurajează cetăţenii să dea dovadă de aceeaşi atitudine şi să sprijine autorităţile în demersurile întreprinse de aceştia pentru prinderea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care săvârşesc infracţiuni de orice natură, fiind în interesul tuturor, atât al populaţiei, cât şi al poliţiei, să fie menţinut un climat de siguranţă civică în judeţul nostru.