Cupa Regelui (Spania): Atletico Madrid-Real Madrid, un derby fără sfârşit

0
327

Despre rivalitatea celor două competitoare calificate în optimile de finală ale Cupei Regelui nu mai este mare lucru de spus. În Supercupa Spaniei (1-1, 1-0) s-a impus Atletico Madrid, după ce în finala Ligii Campionilor câştigase Real Madrid (4-1). Astă-seară, pe Vicente Calderon, într-o atmosferă incendiară, cele două rivale tradiţionale, aflate aproape umăr la umăr în La Liga, au din nou întâlnire. Real s-a oprit după o serie fabuloasă de 22 de victorii consecutive în toate competiţiile, înclinându-se, duminică seara, la Valencia (2-1), în timp ce Atletico Madrid a fost beneficiara etapei numărul 17. Marea noutate a partidei ar putea-o constitui reapariţia în faţa publicului de pe Vicente Calderon a lui Fernando Torres, revenit după şase ani de la despărţirea de echipa din capitala Spaniei.