Bogdan Aurescu despre atacul din Paris: “Acest act de o gravitate extremă împotriva reprezentanţilor presei reprezintă un atac la însăşi esenţa democraţiei”

0
343

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu s-a declarat şocat şi profund indignat faţă de atacul terorist din Paris de la sediul publicaţiei satirice “Charlie Hebdo”. “Acest act de o gravitate extremă împotriva reprezentanţilor presei reprezintă un atac la însăşi esenţa democraţiei şi  a valorilor şi libertăţilor fundamentale. Îmi exprim  şocul şi profunda indignare  faţă de atacul terorist fără precedent care a avut loc astăzi la sediul publicaţiei “Charlie Hebdo” din Paris”, a declarat Ministrul Afacerilor Externe al Romaniei, Bogdan Aurescu.