De pe margine, adică din opoziţie, liderul userist, europarlamentarul Dacian Cioloş, sloboadă icnete de îndârjire. Impacientat. Cum nu mai poate valsa cu voluptate la guvernare, unde s-a visat la un moment dat şi premier, aberează marţial pe marginea numirii posibile a social-democratului Marian Neacşu în funcţia de secretar-general al Guvernului. „Liniştea peneliştilor se plăteşte cu funcţii pentru penali”, clamează toreadorul userist, lipsit de simţul ridicolului. Omisiunea e o faţă a minciunii, aş spune, dacă aş fi mai înţelept decât sunt. Marian Neacşu a fost condamnat cu suspendare, pentru că şi-a angajat câteva luni fata la cabinetul de parlamentar, dar între timp s-a reabilitat având cazierul curat. Or, chiar iniţiativa useristă „fără penali în funcţii publice” nu viza persoanele reabilitate. Cazul Marian Neacşu, destul de anost, nu e suficient pentru cugetările de colhoznic ale lui Dacian Cioloş, care atacă „la baionetă” şi numirea deputatului de Dolj, Laura Vicol (46 ani) ca şefă a Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor –în premieră o femeie- pentru că aceasta ar fi apărat diverşi clienţi controversaţi din lumea interlopă. Şi aşa este. Baroul Bucureşti a atras atenţia însă asupra atacurilor otova precizând că este o greşeală să identifici avocatul cu clientul, solicitând tuturor persoanelor care induc în dezbaterea politică sau publică idei contrare ordinii de drept şi statutului profesional al avocatului, într-o societate democratică, să înceteze utilizarea principiilor şi noţiunilor care ţin de exercitarea principiului profesiei de avocat –relaţia acestuia cu clienţii, independenţa profesiei, dreptul fiecărei persoane la apărare, etc.- în scopuri contrare profesiei de avocat. Reacţia Baroului Bucureşti, deplin oportună, este însă mult prea decentă la dezgustătoarea agresivitate a liderului userist, care realmente nu e cu picioarele pe pământ. Cum să critici un avocat pentru că a apărat fie şi un interlop? Cum să critici un avocat pentru că a apărat, într-o cauză civilă, un client într-un proces cu statul? În universul restrâns al chestiunii judiciare, avocatul reprezintă speranţa unui proces corect şi rezonabil sau a evitării erorii. Sau garanţia recunoaşterii limitelor legislative şi probatorii în duelul uneori onest, alteori funest, cu magistraţii. O confruntare dură nu întotdeauna cu mijloace egale şi transparente, în care apărătorul de profesie trebuie să-şi asume curajul luptei cu autorităţile statului. Din această perspectivă profesia de avocat este la fel de onorabilă sau neonorabilă, ne încredinţează Marian Nazat, el însuşi avocat de ţinută, cu cea a ziaristului chemat să apere sau să acuze, inclusiv cu instrumente neortodoxe. Europarlamentarul Dacian Cioloş până recent, mai exact la începutul lunii octombrie a.c., a fost liderul grupului Renew Europe în Parlamentul European. Dacă tot este apropiat… Parisului, putea ştii de pildă că Eric Dupond Moretti, celebrul avocat, înainte ca preşedintele Emmanuel Macron să-l desemneze ministru al Justiţiei, l-a apărat, în trecutul apropiat, pe fondatorul Wiki Leaks, controversatul Julian Assange, acuzat de spionaj în SUA şi era poreclit „Acquittator”, specializat în apărarea celor acuzaţi de crimă, obţinând peste 120 de achitări pentru clienţii săi, inclusiv în cazul unui bărbat acuzat că a comandat asasinarea unui politician francez în Corsica. Dar probabil, liderul userist îşi spală memoria cu cei mai acizi detergenţi, cu garantare efecte hiperamnezice. Să mergi frecvent la Paris, fiind liderul unui grup parlamentar macronist şi să nu ai o minimă cultură juridică, e uimitor. Fiindcă într-o polemică, altminteri ieftină, cu Cristian Preda, şi acesta fost eurodeputat, Dacian Cioloş susţine că „din prespectivă morală” Laura Vicol nu are ce căuta în politică. Domnia sa… are! Avocatul este, dacă vreţi, ne spune acelaşi Marian Nazat, într-o tabletă „Despre avocat fără ipocrizie” (Starea de anormalitate, 2000-2002, Ed. Nemira) un negociator între individul rău-făcător sau abuzat şi statul victimă or siluitor, negociere arbitrată de magistrat, din care societatea trebuie să-şi câştige echilibrul, dacă nu vrea ca oamenii să se sfâşie neîncetat. Avocatul nu este altceva decât suma dorinţelor noastre necurate, mandatarul instinctului de apărare, cu orice preţ, al fiinţei umane ce-şi refuză capitularea şi vinovăţia. Din acest refuz s-a născut avocatul ca profesie, dar e prea mult pentru a-l face pe Dacian Cioloş să înţeleagă ceva. Înşelătorul său veşmânt democratic, regăsindu-se în valorile morale ale Monicăi Macovei, nu înseamnă mai nimic, fiindcă joacă în roluri mici de filfizon aferat.
