Poliţiştii doljeni au “spart” o petrecere în satul Pietroaia

0
116

O petrecere , organizată în satul Pietroaia, comuna Sopot, din județul Dolj, a fost oprită de către polițiști, sâmbătă seara, fiind aplicate 21 de amenzi. 

La eveniment au participat mai multe persoane, dar când polițiștii au ajuns la adresa indicată au mai fost găsite acolo doar nouă. Au fost date 21 de amenzi pentru că au fost situații când un singur participant la eveniment a fost taxat pentru două abateri. „În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Breasta s-au sesizat cu privire la faptul că pe raza comunei Sopot, sat Pietroaia, are loc un eveniment privat la care participă mai multe persoane. Astfel, la fața locului, polițiștii au identificat 9 persoane care au participat la evenimentul privat organizat într-un spațiu deschis pe raza satului Pietroaia, fiind aplicate în total 21 de sancțiuni contravenționale, din care 16 conform Legii nr. 55/2020 și 5 sancțiuni conform Legii nr. 61/1991 R, în valoare totală de 12.800 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.