„Dezvoltarea educației și culturii. Din Oltenia în România“

0
665

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Cosmin Vasile a participat,  ieri, la sediul Muzeului Olteniei Craiova (MOC), la deschiderea oficială a Conferinței naționale „Dezvoltarea educației și culturii. Din Oltenia în România“, manifestare organizată de Casa Corpului Didactic (CCD) Dolj.

Vicepreşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile a precizat cu această ocazie că pentru administraţia judeţeană, acest edificiu este parte a unei moșteniri care onorează, dar și obligă „Doresc să salut desfășurarea acestui eveniment reprezentativ, în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri, un eveniment în centrul căruia sunt așezate valori care definesc o națiune – cultura și educația. În egală măsură, ele reprezintă și două domenii care s-au aflat în permanență în atenția administrației doljene.

Îi felicităm pe organizatori pentru amploarea manifestării, reflectată inclusiv prin numărul mare al partenerilor implicați – administrație și instituții locale din sfera învățământului și a culturii, din mediul universitar și academic. Totodată, trebuie apreciată și inițiativa de a-l omagia, în cadrul acestei conferințe, pe Constantin Șaban-Făgețel, fondator, alături de Dumitru Tomescu, al prestigioasei reviste literare «Ramuri». Tot el se numără printre cei care, în 1920, puneau piatra de temelie a Palatului «Ramuri», în prezent sediu al Secției de Științele Naturii a Muzeului Olteniei”, a precizat reprezentantul CJ Dolj.

„Este o direcție strategică pe care o vom urmări și în viitor”

Cosmin Vasile a mai subliniat faptul că instituția pe care o reprezintă a manifestat un real interes faţă de domeniul cultural, concretizată în ultimii ani în investiții care depășesc 20 de milioane de euro și prin intermediul cărora am dorit să punem în valoare repere istorice și arhitecturale care mai includ Muzeul de Artă, Casa Băniei sau Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei.

„Este o direcție strategică pe care o vom urmări și în viitor, prin proiecte care vizează restaurarea culelor din localitățile Cernătești și Brabova, monumente istorice de interes național, dar și printr-un demers unic în țară: crearea Muzeului Cărții și Exilului Românesc.

Continuăm, de asemenea, să acționăm în sprijinul sistemului educațional, așa cum am făcut-o și în anii trecuți, prin recunoașterea și recompensarea performanțelor notabile ale elevilor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, prin investiții la unitățile de învățământ special din subordine, prin susținerea financiară acordată în derularea unor conferințe și simpozioane cu un important ecou internațional. În numele Consiliului Județean, vă asigur de întreaga noastră considerație și deplina deschidere pentru colaborare“, a declarat vicepreședintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.