Patru arme şi peste 70 de cartuşe ridicate de poliţişti în urma unor descinderi

0
374

Poliţişti ai Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu colegi din cadrul Secţiei 9 de Poliţie Rurală Cetate au făcut, ieri, patru percheziţii în localităţile Moţăţei şi Unirea, în urma cărora au găsit şi ridicat patru arme şi peste 70 de cartuşe, toate deţinute ilegal. Din cercetări s-a stabilit că trei dintre arme au fost cumpărate din Bulgaria, iar a patra din Spania, în toate cazurile fiind introduse ilegal în ţară. Mai mult, unii dintre deţinători le-au folosit şi la braconat. Oamenii legii au ridicat armele şi muniţia şi îi cercetează pe doljeni, în stare de libertate, pentru deţinere şi uz de armă, dar şi contrabandă calificată şi braconaj.

În urma informaţiilor pe care le aveau, ca urmare a cercetărilor efectuate în cauze vizând braconaj cinegetic, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Dolj, au solicitat instanţei autorizaţii de percheziţie şi au descins, ieri, împreună cu poliţişti de la Secţia Rurală nr. 9, în comunele doljene Moţăţei şi Unirea, unde au găsit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor patru arme neletale şi muniţia aferentă, deţinute fără drept.

Astfel, poliţiştii au găsit la locuinţa lui Florin Bontea, din Moţăţei, două pistoale neletale supuse autorizării, precum şi 57 cartuşe de calibrul 9 mm, în casa lui Ion Tănase au găsit un pistol de calibrul 9 mm şi 13 cartuşe acelaşi calibru, dintre care 5 cu proiectil din cauciuc şi 8 acustice, precum şi un dispozitiv de lansare rachete semnalizare, iar la locuinţa lui Ion Ţapelea, ultimii doi din Unirea, a fost găsit cadavrul unui iepure de câmp. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că nici unul dintre doljeni nu este deţinător legal de armă. Mai mult, din cercetări a reieşit că Florin Bontea şi-a cumpărat cele două arme pe 31 octombrie 2013 din Republica Bulgaria şi le-a introdus, în aceeaşi zi, fără drept, în România, fără a le declara organelor de control vamale. De asemenea s-a mai stabilit că Ion Tănase a cumpărat pistolul tot din Bulgaria, pe 17 octombrie a.c. şi l-a introdus în România în acelaşi mod.

„În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, contrabandă calificată şi braconaj cinegetic, cele trei arme, muniţia şi cadavrul de iepure de câmp fiind ridicate în vederea cercetărilor”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au descins şi în comuna Maglavit, unde, la locuinţa lui Florin Colcea, de 29 ani, a fost descoperită o puşcă de tir cu aer comprimat şi 35 proiectile sferice din metal, de acelaşi calibru. În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că acesta a achiziţionat arma şi  proiectilele adecvate acesteia, din Spania, în luna iunie 2013 şi le-a introdus fără drept în România, fără a le declara organelor de control vamale. Şi în această cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept şi contrabandă calificată, arma şi muniţia fiind ridicate în vederea cercetărilor.