Belgia ar putea ridica restricţiile de pe piaţa muncii pentru români

0
395

Restricţiile impuse lucrătorilor români şi bulgari pe piaţa forţei de muncă belgiene ar urma să fie ridicate de la 1 ianuarie anul viitor, după ce regiunea flamandă, cea care susţinea restricţiile, şi-a revizuit poziţia, nota, ieri, EurActiv. O decizie în acest sens se aşteaptă în cursul acestei săptămâni, de la un „comitet mixt”, format din reprezentanţi ai regiunilor Flandra, Valonia şi Bruxelles. Dacă Belgia va decide liberalizarea totală a pieţei sale a forţei de muncă pentru lucrătorii români şi bulgari, ea va deveni prima ţară care renunţă la restricţii dintre cele care încă au în vigoare aceste măsuri tranzitorii pentru români şi bulgari. Statele membre UE care, în prezent, restricţionează accesul lucrătorilor români şi bulgari pe pieţele lor ale forţei de muncă (Belgia, Germania, Irlanda, Franţa, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Marea Britanie şi Austria) au redus restricţiile în unele sectoare/profesii sau au simplificat procedurile comparativ cu regulile aplicate înaintea aderării României şi Bulgariei la UE. Tratatul de aderare din 2005 le permite ţărilor UE-25 (ţările fondatoare şi cele care au aderat la UE până la 1 ianuarie 2007) să restricţioneze temporar accesul liber al lucrătorilor din România şi Bulgaria pe pieţele lor de forţă de muncă, pentru a pregăti libertatea deplină de circulaţie a muncii în UE. Perioada de tranziţie generală, de 7 ani, este împărţită în trei etape (2 plus 3 plus 2 ani). În decursul perioadei de 7 ani, o clauză de salvgardare permite unui stat membru să reintroducă restricţiile dacă există perturbări grave pe piaţa forţei de muncă sau pericolul acestora (aşa cum a procedat Spania în 22 iulie acest an). Măsurile tranzitorii se vor încheia în mod irevocabil la 31 decembrie 2013. Olanda şi Marea Britanie au anunţat, deja, în ultimele săptămâni, că vor menţine restricţiile pentru lucrătorii români şi bulgari şi în ultimii doi ani ai perioadei de tranziţie generală, până la 31 decembrie 2013.