Alb-albaştrii sub lupă

0
455

Pigliacelli – A fost solicitat în prima repriză la ocazia lui Cioinac, apoi a avut parte de faze care nu-i pot pune probleme. Practic, nu a mai fost învins de un adversar de la începutul meciului cu Hermannstadt.

Martic – Chiar dacă imaginea sa de la acest meci rămâne legată de lacrimile şi rugăciunea în genunchi pentru Mihăilă, helveto-croatul a făcut un meci foarte bun, a urcat în permanenţă, oferind câteva centrări utile, inclusiv la faza în care Koljic a nimerit transversala, iar pe tranziţia pozitivă a fost exact, chiar dacă incursiunile lui Panţâru sunt destul de periculoase.

Donkor – Prestaţie bună ghanezului, a apărut şi în jumătatea adversă. O singură dată a ezitat în defensivă, pierzând o minge şi fiind apoi depăşit, dar nu a fost pericol.

Kelic – Prestaţie impecabilă a croatului, deşi trebuie să fi fost incomodat de bandajul la nas „dobândit” în meciul de la Giurgiu. A avut şi o lovitură de cap la un corner, dar mingea a trecut peste poartă.

Bancu – Una dintre prestaţiile sale etalon. Nu a întâmpinat probleme în apărare, a fost permanent în jumătatea adversă, creând superioritate, a centrat şi pentru golul lui Mateiu. Păcat de galbenul încasat, pentru care va lipsi cu Sepsi, mai ales că era o fază la care Cicâldău îl dublase deja după ce pierduse mingea.

Mateiu – Indispensabil la centru, laborios, determinat, a marcat din nou la Iaşi, aşa cum făcuse şi în ultima etapă a campionatului trecut. Putea realiza dubla, dar n-a prins poarta la o minge întoarsă bine în mijlocul careului.

Cicâldău – La fel ca la Turnu Măgurele, a început ca mijlocaş central, apoi a fost urcat, după ce s-a refăcut cuplul Mateiu-Fedele. Evoluţie solidă în ambele faze. A avut o mare ocazie în repriza secundă, cam din poziţia în care a marcat la Giurgiu sau din care a ratat în Supercupă, dar de această dată a tras mult peste poartă.

Fedele – Intrat în locul lui Mihăilă şi a avut o prestaţie bună, putea marca la cele două lovituri libere executate bine, la prima nimerind chiar bara.

Mihăilă – Începuse foarte bine jocul, părea chiar cel mai activ dintre atacanţi. Să sperăm că va trece cât mai bine peste acest moment extrem de complicat. Chiar dacă pretinde că totul este OK, pot rămâne sechele care s-ar manifesta în jocul său, o anumită teamă, trebuie gestionată atent  situaţia sa.

Mitriţă – În prima repriză a fost mai eficient în faza de apărare parcă, nu i-a ieşit decât o pasă filtrantă. În partea secundă s-a dezlănţuit, gol şi pasă de gol după acţiuni senzaţionale. A fost generos cu Koljic, după ce mai devreme le refuzase assist-ul colegilor din atac. Din păcate, a revenit la vechile metehne şi a mai încasat un galben din cauza protestelor. Avea dreptate, fusese fault la acea fază, dar trebuie să se tempereze, chiar dacă este căpitan, protestele sale sunt prea vehemente. Bine că s-a abţinut cu Alexandru Tudor, la Giurgiu, altfel era eliminat direct.

Bărbuţ – Un jucător care s-a transformat pe parcursul sezonului, de la cel care juca doar când avea mingea şi eşua în acţiunile individuale, în jucătorul de acum, care munceşte mult pentru echipă şi se bate pentru orice minge, oferă pase utile, învăluie, oferă soluţii, l-a ajutat mult şi pe Martic în defensivă.

Koljic – Are 8 goluri în 8 meciuri la Universitatea şi 16 goluri în 15 meciuri în acest sezon. A mai avut şi o bară, în finalul primei părţi. Se pare că accidentarea sa nu e gravă şi poate juca în meciul cu Sepsi.

Meza Colli şi Nuno Rocha – Probabil că Mangia i-a introdus pentru a le arăta că nu este supărat pe ei după prestaţia de la Turnu Măgurele şi contează în continuare pe cei doi. În mod normal,trebuia să joace pe final Burlacu, cel care intrase bine în Cupă şi marcase.