Poliţist doljean condamnat pentru luare de mită

0
392

Agentul Postului de Poliţie Verbiţa prins în flagrant, în luna ianuarie, primind 150 de lei şpagă pentru a nu lua măsurile legale faţă de un doljean pe care îl prinsese cu un transport de lemne fără documente legale, a fost găsit vinovat de luare de mită şi condamnat, la sfârşitul săptămânii trecute, la 3 ani de închisoare cu suspendare şi 70 de zile de muncă în folosul comunităţii. Hotărârea a fost luată de Tribunalul Dolj şi nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat, pe 16 ianuarie a.c., prinderea în flagrant a unui agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Verbiţa. Agentul, Bogdan Ştefan Popîrţan, de 25 de ani, în cursul lunii decembrie 2016, l-a depistat pe denunţător în timp ce transporta material lemnos, fără a deţine documente de provenienţă şi, pentru a nu-l sancţiona contravenţional şi a nu dispune confiscarea căruţei şi a hamului, i-a pretins acestuia diverse sume de bani. Potrivit anchetatorilor, poliţistul l-a abordat în mai multe rânduri pe doljean, ultima dată pe 14 ianuarie, ocazie cu care i-a solicitat din nou bani, stabilind să se întâlnească două zile mai târziu, pentru remiterea sumei pretinse. Bărbatul s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi a povestit totul, în baza denunţului fiind puse la punct detaliile prinderii în flagrant. Poliţistul a fost prins după ce primise suma de 150 lei de la denunţător. A fost ridicat şi adus la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, iar la finalul audierii, procurorul de caz a dispus reţinerea agentului de poliţie pentru o perioadă de 24 ore. Pe 17 ianuarie a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a dispus faţă de el măsura arestului la domiciliu.

Pe 1 februarie s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Bogdan Ştefan Popîrţan a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar pe 1 martie a.c. cauza a ieşit din camera preliminară, judecătorii dispunând începerea procesului. Pe 20 martie a.c., Tribunalul Dolj a admis o solicitare a inculpatului de înlocuire a arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar, însă procurorii au făcut contestaţie, admisă de Curtea de Apel Craiova, astfel că Popîrţan a rămas arestat la domiciliu. Abia la începutul lunii trecute, mai exact pe 2 octombrie a.c., a fost plasat sub control judiciar.

Săptămâna trecută, joi, 2 noiembrie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa în acest caz. Agentul de poliţie a fost găsit vinovat de luare de mită şi a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, timp în care trebuie să respecte o serie de obligaţii şi să presteze 70 de ore de muncă în folosul comunităţii: „Condamnă pe inculpatul Popârţan Bogdan Ştefan la pedeapsa închisorii de 3 ani. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit de instanţă. (…) Inculpatul Popârţan Bogdan Ştefan va presta, pe parcursul termenului de încercare, o muncă în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile în cadrul Primăriei Maglavit, jud Dolj, sau în altă unitate care urmează a fi stabilită de către Serviciul de Probaţiune Dolj”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Inculpatul a scăpat de controlul judiciar şi are de achitat 700 de lei cheltuieli judiciare. Sentinţa nu este definitivă, astfel că atât agentul de poliţie, cât şi procurorii pot face apel, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.