Spectacol de gală în deschiderea oficială a stagiunii Teatrului „Colibri”, cu actorul Marcel Iureș invitat special

0
741

Turate la începutul lunii octombrie, motoarele Fabricii de poveşti electroCOLIBRI lucrează la capacitate maximă pentru a pune în mișcare gala ce deschide oficial stagiunea 2014-2015, cu un spectacol unic și irepetabil, asemenea celui ce a marcat a 65-a stagiune și inaugurarea noului sediu. Reprezentația de mâine, 7 noiembrie, de la ora 19.00, este o coproducţie a Teatrului „Colibri” şi Liceului de Arte „Marin Sorescu”, prin care instituția își respectă misiunea de a-i atrage pe tineri, implicându-i nu doar ca spectatori, ci și ca  protagoniști. Printre oaspeții acestei gale se numără și actorul Marcel Iureș. Biletele pentru spectacol se găsesc la Agenția teatrului, la prețul unic de 10 lei.

Spectacolul de gală va îmbina o retrospectivă a stagiunii trecute cu momente din reprezentațiile repertoriului actual. Colajul de melodii cuprinde piese celebre precum Cancao Do Mar”, „In Noctem” (din „Harry Potter”), „The Second Waltz” de Șostakovici, „My Sweet and Tender Beast”  de Eugen Doga, „An Epic Age”, „Anytime, Anywhere”, în interpretarea Corului și Orchestrei Liceului de Arte „Marin Sorescu” (dirijor: Florian George Zamfir).

 În momentele de animație se vor recunoaște păpuși, decoruri, costume, recuzită, fragmente din poveștile Fabricii electroCOLIBRI, precum „Eu sunt Shakespeare”, „Sarea în bucate”, „Inimă de piatră”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Rățușca cea urâtă”. Spectacolul de gală este coordonat de Rodica și Mugur Prisăcaru, actori alături de care, pe scenă, publicul se va bucura să-i revadă pe Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Daniel Mirea, Emanuel Popescu, Cosmin Dolea. Sunetul este asigurat de Costi Bîrțan, luminile de Laurențiu Milici, iar proiecția video o va face Iulia Enculescu.

Parteneriatul deja consolidat cu Liceul de Arte „Marin Sorescu” nu se va opri aici. Pentru că știu cât sunt de talentați și creativi, reprezentanții teatrului i-au invitat pe elevii care urmează cursurile de artă plastică să își expună lucrările și, mai mult, ca dovadă a trainicei colaborări, să se ocupe de însuflețirea clădirii instituției.

Potrivit unui comunicat al instituției, «printre oaspeții acestei gale se numără și actorul Marcel Iureș, fondatorul și directorul Teatrului ACT din București, instituție cu care Teatrul „Colibri” oficializează un parteneriat pe termen lung menit, pe de o parte, să anime secțiunea de tineret în Fabrica de povești, dar mai ales să împlinească datoria noastră de a-l aduce acasă  și de a ne alătura demersului său cultural și artistic, cu impact la nivel mondial, atât de benefic în contextul candidaturii Craiovei la titlul de Capitală culturală europeană 2021, Marcel Iureș fiind cetățean de onoare al orașului».