O tânără de 27 de ani, din municipiul Băilești, a fost rănită în urma ciocnirii dintre două autoturisme Opel Astra. Șoferul vinovat de producerea accidentului are 18 ani și s-a ales cu dosar penal. Conform reprezentanților IPJ Dolj, accidentul s-a petrecut duminică după amiază, în jurul orei 16.15, în Băileşti.
Din cercetările făcute la fața locului s-a stabilit că Radu Răduț, de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Opel Astra, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, intrând în coliziune cu un alt autoturism Opel Astra, condus în acelaşi sens de Cosmin Papară, de 30 ani, tot din Băilești. Soția șoferului celui de-al doilea autoturism, Ramona Papară, de 27 de ani, din localitate, a fost rănită în urma impactului, fiind transportată la spital unde s-a constatat că nu a suferit leziuni care să-i pună viața în primejdie.
„Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.