Decizie ÎCCJ: Începe judecata pe fond în dosarul în care este cercetat Liviu Dragnea

0
315

dragneaJudecătorii au decis că instanţa a fost sesizată în mod legal de procurori în dosarul în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual, cauză în care este cercetat alături de fosta sa soţie, dispunând începerea procesului; hotărârea nu este definitivă.

Inculpaţii din dosar pot contesta decizia prin care s-a stabilit ca judecata pe fond să înceapă în termen de trei zile. Alături de Liviu Dragnea a fost trimisă în judecată fosta soţie a acestuia, Bombonica Prodana, sub acuzaţia de abuz în serviciu dar şi Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, fiind acuzată de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

De asemenea, în cauză sunt judecaţi Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, Rodica Miloş şi Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al D.G.A.S.P.C. Teleorman, Valentina Marica, fost şef al Complexului de recuperare, Nicuşor Gheorghe, fost şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare, Constantin Balaban, la data faptei şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica la data faptelor funcţionari publici în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman.

Potrivit procurorilor, “în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.