Ieri, s-a desfăşurat în Brazilia, socotită una dintre puterile în devenire ale lumii de azi şi de mâine, primul tur al scrutinului prezidenţial, considerat drept cel mai incert şi mai controversat din istoria ţării. Dincolo de datele unei competiţii mai animate decât în alegerile precedente, inclusiv cele ce l-au adus la putere pe Inacio Lula da Silva, fost sindicalist, fondator al Partidului Muncitorilor şi preşedinte în două legislaturi, nota dominantă şi inedită a alegerilor de ieri o constituie predominanţa candidaţilor de stânga, susţinuţi de formaţiuni ce-şi revendică, în programe şi în discursuri, orientări de o abia disimulată tentă marxistă.
Într-o ţară imensă, ca dimensiune geografică şi populaţie (142,8 milioane de votanţi) şi în care avântul economic consistent din ultimul deceniu n-a reuşit să diminueze la nivelul aşteptărilor inegalităţile sociale la cote alarmante, astfel de orientări îşi găsesc consistente motivaţii şi în moştenirea rezistenţei împotriva unei dictaturi militare de „dreapta” ale cărei urme n-au dispărut cu totul.
Dincolo de spectrul bulversat al unui electorat el însuşi de o diversitate marcantă – de la metisajul rasial (albi, negri, metişi), la cel etnic (dacă ar fi să socotim cele peste 30 milioane de brazilieni de origine italiană) –, campania electorală a relevat şi o acerbă confruntare de natură religioasă. Astfel, candidatele cu cele mai multe şanse, ambele provenite din acelaşi trunchi al Partidului Muncitorilor al lui Lula, s-au diferenţiat, în campanie, şi prin opţiunile religioase, punând în joc susţinerea catolicilor, majoritari şi, cum se ştie, cu cea mai mare pondere ca număr din întreaga lume, şi protestanţii, în continuă creştere de prestigiu în ultimii ani. Şi fiindcă vorbeam de candidate – încă o confirmare a unui specific sud-american (a se vedea contextele din Argentina şi din Chile) –, cele pe care ultimele sondaje le dădeau ca victorioase ale acestui prim tur, ele sunt: actuala preşedintă Dilma Rousseff şi Marina Silva, o negresă reprezentând mai ales populaţiile mai sărace (metişi şi negri în principal) din zonele izolate.
Este interesant faptul că ambele dispun de biografii similare: luptătoare, prima, împotriva dictaturii militare, cea de-a doua cunoscută pentru angajamentele ei, inclusiv la nivel de mişcări naţionale de masă, pentru libertăţi economice şi politice. Marina Silva a acoperit chiar şi sarcini ministeriale sub preşedinţia rivalei sale, chiar dacă sub oblăduirea fostului preşedinte Lula care însă a propulsat-o pe Dilma Rousseff ca moştenitoare a liniei sale politice.
Ceea ce le diferenţiază sunt, într-o ordine aleatorie ar fi o anume carenţă a Dilmei (cu o origine… bulgară mai îndepărtată) în prezenţa scenică şi la nivelul discursurilor publice. Veşnic surâzătoare şi gentilă, nu e considerată şi foarte carismatică, fapt ce-a făcut-o să apară foarte rar în public în prima parte a campaniei, când căzuse vertiginos în sondaje în favoarea adversarei sale şi, ca urmare, determinând intervenţia directă a mentorului Lula care a obligat-o să-şi reformeze chiar şi discursul.
Cealaltă competitoare, Marina Silva, candidata socialiştilor în locul liderului Eduoardo Campos, victimă a unui accident de avion nu de mult timp, e un maestru al discursului public, posesoare a unei carisme ce i-a dăruit, de-a lungul întregii campanii, prilejul unor impresionante băi de mulţime.
Cum însă astfel de calităţi îşi au şi reversul lor, ea a trebuit să plătească, pe ultima sută de metri, prin diminuarea procentelor datorită ambiguităţilor din programul său, printre care au excelat sprijinul bisericii protestante şi mai ales poziţia sa anti-avort şi anti-gay.
Economic, ambele au mizat pe clasa medie, în plină afirmare în ultimii ani graţie succeselor economice, iar, dacă se vor confrunta, în turul al doilea, programat pe 26 octombrie, aşa cum se preconizează, niciuna nu se aşteaptă să învingă prin voturile celei de-a treia forţe, conservatoare, estimate la cca 15 la sută, fie şi pentru că în acea distribuţie se regăsesc ceea ce îndeobşte se cheamă protipendada claselor „înalte”.
Cum la închiderea ediţiei ziarului rezultatele nu erau făcute publice şi cum oricum va avea loc un al doilea tur, singura necunoscută rămâne diferenţa de procente dintre cele două competitoare, iar cel al lui Aecio Neves, candidatul conservatorilor, neintrând în discuţie.
