Pentru programul Prima Casă / Limită de creditare de aproximativ 190 de milioane de lei

0
374

De la începutul acestui an, Banca Românească a acordat, prin programul Prima Casă, peste 575 de credite în valoare de aproximativ 90 de milioane de lei (peste 20 de milioane de euro). Valoarea medie accesată a unui împrumut a fost de 155.000 de lei (echivalentul a 35.000 de euro), iar peste 90% din debitori au optat pentru apartamente cu două sau cu trei camere.

Banca Românească S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, dispune în prezent de o limită de creditare disponibilă până la finalul anului 2014 în valoare de aproximativ 190 de milioane de lei pentru programul Prima Casă. Dobânda pentru creditele acordate de Banca Românească în programul Prima Casă este formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de 2,5%.

Dan Grigoriu

„Clienţii Băncii Româneşti pot contracta, până la sfârşitul lunii decembrie, împrumuturi totale în valoare de aproape 190 de milioane de lei prin programul Prima Casă. Fondurile sunt suficiente pentru actualul nivel al cererii”, declară Dan Grigoriu, director Divizia Produse şi Segmente Retail Banca Românească.

Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru achiziţia locuinţelor finalizate, inclusiv cele construite şi date în exploatare de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), valoarea maximă finanţată este de 57.000 de euro (echivalentul în lei), iar pentru creditele de achiziţie a locuinţelor noi, destinate achiziţionării după finalizare, limita maximă este de 66.500 de euro (echivalentul în lei).