Legea asistenţei sociale, amânată iar la Senat

0
327
Puiu Haşotti

Dezbaterea Legii asistenţei sociale a fost amânată, ieri, în Senat, la solicitarea USL, opoziţia anunţând că va dezbate acest proiect doar înainte de îndeplinirea termenului de adoptare tacită, în noiembrie. „Propunerea este ca acest proiect să fie ultimul pe ordinea de zi. Discutăm pe 1 noiembrie. Pe cuvânt de onoare, vă asigurăm cvorumul. Dumneavoastră, trei luni de zile aţi părăsit, la CSM, plenul, inspiraţi, totuşi, să nu-l desemnaţi, totuşi, pe cel care-i face piaţa Monicăi Macovei”, a spus liderul grupului liberal din Senat, Puiu Haşotti. Acesta a anunţat că, dacă senatorii puterii resping propunerea sa, opoziţia se va retrage de la lucrările plenului: „Aveţi grijă cum votaţi, pentru că noi vrem să legiferăm, dar nu acest proiect”. Propunerea USL a fost adoptată cu 48 de voturi „pentru”, 40 „împotrivă” şi 3 abţineri, astfel încât Legea asistenţei sociale a fost mutată pe ultima poziţie a plenului de ieri, la numărul 55. În urmă cu o săptămână, lucrările plenului Senatului au fost suspendate în urma boicotului opoziţiei, care a părăsit sala de şedinţă tot din cauza legii asistenţei sociale, care fusese inclusă pe ordinea de zi.