Energia regenerabilă poate crea afaceri româno-bulgare

0
365

IMM-urile, autorităţile locale, dar şi locuitorii din zona de graniţă dintre România şi Bulgaria, respectiv Dolj, Vidin, Montana şi Pleven, beneficiază de astăzi de serviciile unui portal, în cadrul cărora pot solicita şi furniza produse şi servicii din domeniul energiei regenerabile şi a transferului de tehnologii.

Pagina web transenerg.ro a fost creată în cadrul proiectului „Energiile regenerabile – instrument pentru prevenirea şi combaterea schimbărilor climatice, creştere economică şi bunăstare socială”, implementat de Asociaţia Română pentru Transfer Tehnologic şi Inovare, AroTT, prin Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, în scopul creşterii nivelului de informare al întreprinzătorilor, autorităţilor publice şi populaţiei din regiunea transfrontalieră, cu privire la necesitatea de reducere a poluării şi prevenirea schimbărilor climatice pentru bunăstarea economică şi socială, precum şi dezvoltarea iniţiativei comune de susţinere a accesului grupurilor-ţintă la soluţiile alternative pentru economisirea energiei. Astfel, în cadrul proiectului partenerii români şi bulgari au desfăşurat o serie de campanii de conştientizare, au elaborat studii şi broşuri informative şi au organizat conferinţe, iar astăzi inaugurează portalul proiectului transenerg.ro.

Transenerg.ro, pas cu pas

Potrivit reprezentantului AroTT, Alexandru Creţu, portalul este structurat pe mai multe secţiuni principale, fiecare dintre acestea conţinând informaţii specifice. Astfel, există secţiunea „Acasă”, unde sunt postate informaţii generale despre proiect, descrierea lui, o listă cu partenerii implicaţi, activităţile desfăşurate, evenimentele, materiale pentru diseminare şi o pagină internă dedicată membrilor echipei de implementare. Cea de-a doua secţiune importantă a portalului se referă la crearea unei reţele transfrontaliere, care este legată de reţeaua europeană EU-EIFN Network, alături de care apare şi lista membrilor înscrişi. O altă secţiune a portalului este cea dedicată tehnologiilor din domeniul energetic, iar specialistul ARoTT spune că portalul dă posibilitatea oricărei firme sau persoane interesate să ofere o tehnologie sau să facă cerere pentru o tehnologie direct pe site, prin completarea unui formular.

„După verificarea informaţiilor introduse de administratorul portalului, cererea sau oferta va fi afişată în listă”, explică Alexandru Creţu. Secţiunea „Consultanţă” oferă informaţii despre certificare, acreditare, asigurări, drepturi de proprietate, inovaţii şi trasnfer tehnologic, dar şi consultanţă juridică, iar cea de „Antreprenoriat” conţine o listă de proceduri pentru planul de afaceri, dar şi informaţii despre educaţie şi training pentru antreprenoriat. Nu în ultimul rând, pe portal există şi un modul destinat informaţiilor despre finanţările private, publice, inovaţii şi programe de finanţare, bune practici din domeniul finanţării şi un modul de evenimente. „Portalul a fost dezvoltat în trei limbi: română, bulgară şi engleză, dar momentan el nu dispune de un modul de înscriere pentru firme sau persoane, în special el oferă informaţii despre servicii. Singura modalitate de a posta o ofertă sau cerere de tehnologie inovativă este înscrierea”, mai explică reprezentantul AroTT.

„Activităţile noastre s-au mutat mai aproape de consumator”

Practic, portalul oferă oricui oportunitatea de a înregistra oferta lui de tehnologie în domeniul energiilor regenerabile. Spre exemplu, un producător bulgar de energie regenerabilă a postat deja o ofertă de biomasă în acest portal, iar cei interesaţi, fie din România, Bulgaria sau de oriunde din lume, îl pot contacta şi pot face o afacere împreună sau pur şi simplu îşi poate dezvolta afacerea prin intermediul portalului. „Aş vrea să îi felicit pe organizatorii noştri, pentru că activităţile noastre s-au mutat mai aproape de consumator, în general. În această direcţie eu cred că trebuie să luptăm pentru dezvoltare, exact în direcţia de a organiza centre regionale, să se afle exact ce reprezintă sursele regenerabile de energie şi să se mărească eficienţa energetică şi în Bulgaria şi în România”, a declarat afaceristul bulgar.