Pentru prima oară, după aproape două decenii, cunoscutul plai viticol de la Galicea Mare cunoaşte din nou forfota culesului. Reabilitată integral, prin plantarea a mai multor soiuri, care oferă personalitate, distincţie şi unicitate vinului de Galicea Mare, se poate vorbi de o deplină valorificare a unui potenţial demult afirmat. Cum proprietarul acestei exploatări viticole moderne, în suprafaţă de 50 de hectare, este cunoscutul poet Mircea Dinescu, ispitit de o aventură a oenologiei, cu siguranţă că despre viitoarele vinuri, sub adecvate prezentări, vom auzi. Oricum, Galicea Mare redevine şi plai viticol!
Pe un deal însorit, despre care se spune că ar fi chiar cel mai mângâiat de soare din comuna Galicea Mare, se întinde una dintre cele mai tinere podgorii din zonă: via lui Dinescu, cum le place localnicilor să o numească. O recunoşti după vechiul conac boieresc care te întâmpină cu o generoasă boltă de viţă, prin care toamna îşi vâră acum degetele lăsând nuanţe de un arămiu odihnitor. Pe măsură ce înaintezi în ograda largă, o aromă de strugure proaspăt stropşit începe să-ţi gâdile nările. De o parte a aleii sunt aliniate butoaie cu pântece uriaşe şi cu lemnul înnegrit de ani. „Le-am scos la aerisit, dar oricum nu le mai folosim. O să vedeţi ce tehnologie avem”, spune Vasile Grecu, care se recomandă, simplu, „inginer”. Dâra dulceagă de must ne conduce la o remorcă plină ochi cu lădiţe de struguri. Cocoţaţi pe marginea lădiţelor, doi tineri saltă pe şolduri câte una şi o aruncă în presă. „Acum culegem la cabernet, facem un vin rose. Veniţi să vedeţi cum iasă…”. La doi paşi, într-un vas uriaş de inox, licoarea curge înspumată. Are acum o culoare tulbure, de un roz murdar, dar va ajunge, peste câteva săptămâni, cel mai bun vin rose al cramei.
Taifasul ciorchinilor
Despărţită de linia de asfalt a drumului naţional, via plantată de Dinescu e aproape culeasă. De aproape o lună, culegătorii au intrat pe rânduri şi au luat la mână fiecare ciorchine. Chiar şi fără podoaba cea mai de preţ, plantaţia dă impresia unui lucru bine gospodărit. Se vede că nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Rândurile de viţă-de-vie sunt aliniate precum soldaţii în pluton, încât acum aduc bine cu un tunel verde-arămiu. Nici iarba nu prea face casă bună cu locul şi puţinele fire care au scăpat de sapă au fost călcate acum de picioarele culegătorilor. „Aici, la noi, în vie, am încercat să punem accent pe muncă manuală. Via este îngrijită cu sapa, iar la cules fiecare strugure este luat cu mâna şi pus doar în lădiţe de plastic pentru ca să nu se strivească, să nu oxideze”, prezintă situaţia inginerul Vasile Grecu. Într-adevăr, într-un capăt al viei, nişte ciorchini mari cât palma se odihnesc în cutiile din plastic, aşteptându-şi rândul la presă.
„Şi iese un rose… aşa cum îl vedeţi”
Truda viticultorilor se vede însă cel mai bine în pahare. Şi iată-ne întorşi, în ograda mare a conacului, unde se află sala de vinificaţie primară. Tancuri de inox străjuiesc de o parte şi de alta o alee îngustă, pe care doar câteva persoane au voie să circule. Ele trebuie să verifice în permanenţă procesul de fermentare. Care nu este o treabă uşoară. „Procesarea strugurilor trebuie făcută foarte rapid. Îi descărcăm repede, apoi strugurii sunt zdrobiţi. Odată ce se zdrobesc, ajung în presă, unde se scurge mustul şi iese un rose… aşa cum îl vedeţi aici. Dacă îl ţinem la fermentat şapte, opt, zece zile, va ieşi cabernetul roşu. Zahăr nu se pune, pentru că are de ajuns şi noi nu lucrăm cu chestii de genul acesta. După ce mustuiala se răceşte, se pune la albie, în presă, este presată, apoi ţinută la fermentat, la o temperatură de 15 grade, timp de două săptămâni – o lună. După fermentare se trage de pe drojdie, urmează condiţionarea – filtrarea, decantare, până ajunge vinul limpede. Nu în ultimul rând contează modul în care este păstrat şi îmbuteliat”. Vinul alb se îmbuteliază cât mai rapid pentru că trebuie consumat în primii doi ani, iar cel roşu se ţine la învechit între 3 şi 4 ani. „Vinul roşu poate să reziste şi 100 de ani de ani, dar nu ştiu cine dintre noi mai apucă să-l guste”, glumeşte inginerul.
Din secretele vinului lui Dinescu
Datorită temperaturilor scăzute, aroma de strugure dat în fiert e subtilă, aproape că nici nu se simte în cramă. Inspirat şi de un strop de must, care licăreşte precum rubinul pe fundul unui pahar, inginerul Vasile Grecu ne vorbeşte despre arta de a face vin, care este o încântare pentru cine face acest lucru cu pasiune. „Pentru un vin de calitate trebuie un strugure de calitate. Orice vin începe din vie. Fără materie primă de calitate, nu faci nimic. E un circuit. Începi cu tăiatul viei. Dacă laşi prea mulţi, nu se coc şi iese un vin acru şi slab alcoolic. Degeaba îmi aduce mie în cramă recoltă multă, dar fără calitate. Şi după aia procesul tehnologic, care este foarte important, în principal fermentarea la o temperatură scăzută”. Unul dintre secretele unui vin bun stă în tăria sa. „Tăria este dată de zahăr. Cu cât strugurii au mai mult, cu atât vinul iese mai tare. Sunt soiuri care acumulează zahăr şi sunt soiuri care se coc normal. Trebuie să vezi în funcţie de aceste aspecte. Sunt unii struguri care pierd aciditate dacă îi laşi să se coacă prea tare, şi iar nu e bine. Deci, în funcţie de soi se stabileşte momentul optim de recoltare”. Specificul vinului de Galicea este că se merge pe producţie naturală, fără adaos de zahăr şi apă, fiind produs din struguri sută la sută.
Pe moşia boierului Bibescu
Podgoria lui Mircea Dinescu se întinde pe pământurile pe care, la începutul secolului al XX-lea, se aflau viile nobile ale boierului Bibescu. Pe cele 50 de hectare sunt plantate nu mai puţin de 12 soiuri de viţă-de-vie, printre care Cabernet Sauvignon – în jur de 16 hectare, vreo 5 hectare de Fetească neagră, 2,5 hectare de Tămâioasă, 8 hectare de Pinot gris, 10 hectare de Fetească albă şi un hectar şi ceva de Shiraz, un soi recent adus în România. „Via este de anul trei şi anul patru. De-abia acum începe pe rod, la anul va fi pe anul cinci şi vom fi pe producţie”, spune inginerul care se ocupă cu via, ceea ce înseamnă că tonele de struguri culese în această toamnă ar putea să sporească la anul. O altă bogăţie a locului o reprezintă şi frumosul conac bătrânesc care adăposteşte, la fel ca în urmă cu aproape 100 de ani, o cramă încăpătoare în care se pot păstra la învechit cele mai bune vinuri din zonă.
LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU
