Ieri, într-o atmosferă caldă şi prietenoasă, Sarah Ştefania, o tânără de 18 ani, absolventă a Şcolii Gimnaziale “Traian” din Craiova şi a unui liceu din Londra, şi-a lansat prima carte din viaţa sa. Sarah a fost de curând admisă la Facultatea de Medicină din Londra şi vrea să ajungă un mare neurochirurg, iar literatura rămânea marea ei pasiune. “Jurnalul unui Soare”, volumul de debut al tinerei Sarah, cuprinde trei părţi distincte : “Notiţe dintr-un caiet străvechi”; “Viziuni asupra apocalipticului” şi “Renaşterea phoenixului”. Fiecare parte este bine structurată şi ne plimbă prin toate trăirile copilului şi adolescentului, prin toate momentele importante de până acum, ne face complice la toate evenimentele traversate.
„Deşi mă simt ruptă din Soare, m-am născut într-o seară de vară, pe 9 iulie, 2003. Aşa că, nu ştiu ce compromis a făcut Luna, dar mă simt datoare amândurora pentru iubirea pe care o port cerului. Am început timid să cunosc tainele Universului la o şcoală din Craiova, iar la 15 ani, drumul m-a condus către noua mea casă, Londra, unde am absolvit, în cadrul generației „Covid”, un colegiu internațional. După un an de voluntariat şi studiu pe cont propriu, am fost admisă la Universitate, unde voi continua să descopăr secretele corpului uman, prin prisma organului care ne dă însemnătate – creierul. Sunt profund recunoascătoare acestui dar, pe care sper să mă pot baza pentru tot restul vieţii…” ne-a spus Sarah Ştefania, profund emoţionată.
Sala de conferinţă a impozantei Case a Universitarilor a părut ieri neîncăpătoare, pentru toţi cei care au vrut să-i fie alături Ştefaniei la momentul debutului. Pe lângă familie, au mai fost prezenţi prieteni, colegi, foşti profesori, jurnalişti. O parte dintre aceştia au dorit să şi vorbească despre carte, despre omul Sarah, despre nepoata Sarah, despre colega Sarah.
Doar cuvinte de laudă, de aprecieri şi de sentimente faţă de acest copil minunat, pe care fiecare din sala respectivă, l-a cunoscut într-un anume moment, într-o anume conjunctură.
Adriana, profesoara de limba engleză, prezentă la această lansare, a dorit foarte mult să-i fie alături Ştefaniei, cunoscându-i foarte bine pasiunea pentru literatură.
Diriginta tinerei Sarah din gimnaziu, prof.Nadia Şutelcă, a vorbit despre toate momentele din timpul anului şcolar, de la simple lucrări de control până la complicatele olimpiade de română. A vorbit despre talentul Ştefaniei Sarah, despre munca şi dăruirea acesteia şi a felicitat-o pentru toate reuşitele.
De la eveniment nu a lipsit nici profesorul de Istorie, Tudor Bobei. Sarah având o pasiune şi pentru această materie. Chiar mai mult, în clasa a VIII-a a ales să meargă la Olimpiada de Istorie, renunţând la cea de Română.
Prof.univ.dr Gheorghe Manole a vorbit despre cum a cunoscut-o pe Sarah, despre cartea acesteia şi despre modul profund în care gândeşte un tânăr la 18 ani.