Vitezomanii şi şoferii autoturismelor înmatriculate în alte state verificaţi de poliţiştii de la Rutieră

0
334

razie mascatiPoliţiştii rutieri au aplicat, duminică, nu mai puţin de 127 de amenzi conducătorilor auto care au încălcat legislaţia în vigoare, cele mai multe dintre ele, 93 la număr, pentru viteză excesivă.

Duminică, 4 septembrie a.c.,poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu agenţi rutieri din cadrul  Biroului Rutier Municipal şi al formaţiunilor rutiere din Dolj au organizat o acţiune, pe principalele drumuri naţionale şi europene, precum şi pe cele mai circulate artere rutiere din Craiova, în scopul prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere cauzate de încălcarea regimului legal de viteză. Poliţiştii rutieri au urmărit, în plus, şi conştientizarea conducătorilor auto şi a celorlalţi participanţi la trafic cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 127 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 37.000 lei, 93 dintre amenzi fiind aplicate unor şoferi pentru viteză neregulamentară. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 3 permise de conducere, iar 2 certificate de înmatriculate au fost retrase pentru neregulile constatate, după cum anunţă reprezentanţii IPJ Dolj.razie

În plus, în perioada 29 august – 4 septembrie, efectivele Biroului Rutier Craiova împreună cu „mascaţi” din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au acţionat pe linia urmăririi modului în care sunt respectate prevederile legale de către conducătorii unor autovehicule înmatriculate în alte state. Au fost aplicate, în cadrul acţiunii, 143 sancţiuni contravenţionale, 58 din acestea conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state, 5 certificate de înmatriculare fiind retrase. În cadrul activităţilor desfăşurate a fost depistat Florentin P., de 37 de ani, din comuna Radovan, în timp ce conducea, pe bulevardul 1 Mai din Craiova, un autoturism înmatriculat în Franţa fără a face dovada încheierii poliţei RCA şi fără să poarte centura de siguranţă. „Cel în cauză a fost sancţionat cu amendă în conformitate cu prevederile O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fiindu-i reţinut certificatul şi plăcuţele de înmatriculare”, a precizat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.