Cetate: Primarul cu vreo șapte proiecte pe birou

0
1664

Situată în buza Dunării, comuna Cetate arată bine în orice anotimp al anului, dar cu precădere vara. Din atâtea și atâteas motive. Întrebat ce este nou la Cetate, Marin Duță, primarul localității, începe sistematic discursul cu un ”oftat”. Are cel puțin șapte proiecte, cu finanțare asigurată, pe birou, care vizează construirea unui pod peste pârâul Drincea, finalizarea canalizării în satul Moreni, construirea unei grădinițe cu program prelungit, amenajarea unui drum de exploatare, de vreo 12 kilometri lungime, amenajarea unui drum comunal, pe lungime de 10 kilometri, dar și alte obiective. Partea frumoasă a lucrurilor, în orice discuție, este alta: când „se vaită” Marin Duță, este un semn sigut că starea de fapt pe șantierele localității este așa cum și-o dorește. A început deja pregătirea spațiilor școlare (igienizare, reabilitare, mobilier, etc.) în vederea noului an de învățământ, fiindcă, de când se știe, nu a lăsat lucrurile pentru ultimul ceas. În rest, ca să revenim la ceea ce spuneam: la Cetate, în această vară, s-a făcut grâu din belșug (peste 6.000 de kilograme la hectar) și, dacă nu îi „mușca” o grindină, se sărea de 7.000 de kilograme la hectar. Marin Duță zâmbește rar, iar când o face, are motive îndreptățite. Indiscutabil, rămâne un primar de top al Doljului, fiindcă este mereu aproape cu fapta și sufletul de cei care îl aleg.