Trei firme amendate cu peste 7.000 de lei pentru că au afectat siguranţa traficului rutier pe Calea Bucureşti

0
387

Poliţiştii rutieri craioveni au continuat, în cursul zilei de marţi, activităţile preventive în cadrul acţiunii Blocada 2015, pe principalele artere rutiere din municipiul Craiova, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră al cetăţenilor. În atenţia poliţiştilor rutieri s-au aflat conducătorii auto, dar şi executanţii de lucrări în zona drumului public, trei firme care desfăşoară lucrări pe Calea Bucureşti fiind amendate pentru că nu au respectat recomandările Poliţiei şi nu au asigurat desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului rutier.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, în cursul zilei de marţi, au fost continuate activităţile preventive în cadrul Planului de Acţiune Blocada 2015. Oamenii legii au urmărit responsabilizarea conducătorilor auto cu privire la importanţa respectării obligaţiei de a acorda prioritate de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului, prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător cu indicator sau marcaj rutier.

Un accent deosebit s-a pus şi pe verificarea legalităţii circulaţiei pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate în alte state. De asemenea, poliţiştii rutieri au verificat şi lucrările care se efectuează în partea carosabilă şi trotuar, precum şi modul în care executanţii acestor lucrări respectă condiţiile impuse prin avizele acordate. În cadrul acţiunii, oamenii legii au constatat 92 de abateri de natură contravenţională, pentru sancţionarea cărora s-au aplicat amenzi ce depăşesc suma de 27.000 lei. Totodată, poliţiştii doljeni au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 5 permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare precum şi 6 seturi plăcuţe cu numărul de înmatriculare.

Astfel, în cadrul a fost identificat Irinel J., de 26 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul „Nicolae Romanescu”, fără a deţine asigurare RCA valabilă. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei şi i-au reţinut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare.

Tot în cadrul acţiunii, poliţiştii au sancţionat societatea comercială Delta ACM cu amendă în cuantum de 3.150 lei, întrucât a efectuat lucrări de reabilitare pe Calea Bucureşti şi nu a asigurat întreţinerea corespunzătoare a părţii carosabile pentru desfăşurarea în condiţii optime a traficului rutier.

O altă societate comercială, Electromontaj SA, a fost sancţionată cu amendă de 2.205 lei întrucât a efectuat lucrări de montare linii electrice subterane pe Calea Bucureşti şi nu a respectat condiţiile stabilite prin acordul Biroului Rutier în sensul că lucrările au ocupat în întregime trotuarul, iar societatea nu a creat un culoar pentru circulaţia pietonilor semnalizat corespunzător.

Totodată, o a treia firmă, Mari Vila Com. SRL, a efectuat lucrări de reabilitare a căii de rulare a tramvaiului pe Calea Bucureşti şi nu a semnalizat lucrările efectuate pe banda 2 a sensului de ieşire din oraş către Balş, la intersecţia cu strada „Grigore Pleşoianu”, fiind sancţionată cu amendă în cuantum de 2.205 lei, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.