O poveste de coşmar!

1
396
Edward Heath

Afacerea sordidă a devenit publică luni, 3 august a.c., când departamentul etic al poliţiei britanice (Independent Police Complaints Commission, IPCC) a anunţat deschiderea unei anchete interne, privind gestionarea unor investigaţii din Wiltshire. Se caută motivele clasării unor plângeri, depuse în anii ‘90, contra fostului prim-ministru conservator Edward Heath, la putere între 1970-1974, decedat în 2005, la 89 de ani, „prins” în cinci anchete diferite. Suspect a devenit faptul că poliţia din Londra, Wiltshire, Kent, Hampshire, n-a dus până la capăt nici o investigaţie, deşi era vorba de acuzaţii de pedofilie. Un fost poliţist, acum pensionar, nu a acceptat tratarea superficială a acestor investigaţii, decizând scoaterea la lumină a afacerii, printr-o sesizare a IPCC. Marţi, media britanică a anunţat că poliţia a deschis deja, în ultimele luni, o anchetă privindu-l pe fostul prim-ministru, de fiecare dată pentru acuzaţii de pedofilie. Afacerea e serioasă. În inima scandalului se găseşte patroana unui tripou din Wiltshire. Potrivit media britanică, Myra Ling-Ling Forde, de origine filipineză, conducea la începutul anilor ’90, Oriental Massage Parlour, la Salisbury, unde locuia Edward Heath. Stabilimentul exploata numeroşi minori şi minore care se prostituau. Făcând obiectul unei anchete, filipineza l-a identificat pe fostul prim-ministru ca fiind unul din clienţii săi. Mai mulţi înalţi ofiţeri de poliţie ar fi intervenit pentru clasarea afacerii. În 1995 Ling-Ling Forde a fost condamnată pentru proxenetism, fără ca numele lui Heath să fie divulgat. În timpul procesului au fost menţionate 2 cazuri cu adolescenţi de 13 ani, respectiv, 15 ani, care apăreau în dosar. În 2009 Ling Forde a fost din nou condamnată, tot pentru proxenetism. Intervievată de Daily Telegraphi, sora sa, Mia Pablico, a afirmat că stabilimentul Wiltshire era frecventat de „lume bună”, adică inclusiv de politicieni şi staruri. Edward Heath era acuzat de violarea unui băieţel de 12 ani, în 1961, potrivit unei informaţii din Daily Mirror, acum un sexagenar anonim. Declaraţia victimei viza faptul că cel care era simplu deputat l-ar fi luat la autostop şi dus apoi în apartamentul său din centrul Londrei. Victima a făcut plângere, la vremea respectivă, dar poliţia a considerat-o fabulaţie.  Patru ani mai târziu, tânărul a descoperit identitatea lui Heath de pe un afiş electoral. Fostul premier britanic era un om extrem de discret, care a dus Regatul Unit în Comunitatea Economică Europeană în 1973. Niciodată căsătorit, înclinaţiile sale sexuale n-au făcut obiectul speculaţiilor, deşi s-a lăsat de înţeles că ar fi homosexual. Acuzaţiile contra lui Edward Heath au izbucnit în contextul reanalizării unor cazuri de pedofilie. Regatul Unit a fost traumatizat în 2012, prin dezvăluirea conform căreia unul dintre starurile preferate ale micului ecran, Jimmy Savile, era pedofil multirecidivist. Amploarea scandalurilor, devoalate după moartea sa, au siderat ţara şi poliţia, în faţa numeroaselor plângeri, a lansat o anchetă menită a face lumină în dosarele „istorice” de abuz sexual, operaţiunea numindu-se „Hidrant”. Anvergura este colosală. În luna mai poliţia avea 1.400 de suspecţi, care făceau obiectul unei anchete. Dintre acestea, 261 persoane aveau „profil public”, înţelegându-se şi 76 politicieni. Numărul plângerilor „pe zona pedofiliei” nu a contenit să crească, atingând 165% în 3 ani, numai exclusiv cazuri de pedofilie. Dintre numeroasele, anchete conduse în paralel de poliţie, se află şi operaţiunea „Midland”, concentrată pe o reţea pedofilă ce grupează deputaţi, miniştri, judecători, militari şi membri ai serviciilor secrete. Faptele rămân nebuloase, dar acuzaţiile sunt extrem de grave: oamenii aceştia au violat şi agresat tineri în anii ‘70 şi ‘80. Mărturisirile sunt multiple: în 3 imobile identificate se derulau violuri în grup, iar, chiar în apropiere de Westminster, în Dolphin Square, cu apartamente de lux, populat de numeroşi deputaţi, aveau loc astfel de orgii sexuale. În octombrie 2012, deputatul Tom Watson, parlamentar al grupului laburist, a evocat în Camera Comunelor că fusese înştiinţat prin două alegaţii, care-l puneau în cauză pe Edward Heath. Procesul lui Greville Jeaner va debuta vineri, ca membru al Camerei Lorzilor, fiind inculpat pentru agresare pedofilă între 1960 şi 2000. Scotland Yard are propriile investigaţii pentru viol şi moartea mai multor tineri „livraţi” la comandă politicienilor. Înainte de Anul Nou, laburistul John Mann a remis poliţiei o listă cu 22 de nume de politicieni, unii decedaţi, cu astfel de îndeletniciri. Ancheta poliţiei continuă, dar în faţa gravităţii faptelor, sub presiunea fostelor victime, ministrul Theresa May a deschis o anchetă publică cu obiectivul: cum au putut fi toate acestea acoperite de-a lungul timpului? Poveste este, trebuie să recunoaştem, de coşmar, mai ales că ne parvine „de peste Mânecă”.

(documentare după presa străină)

1 COMENTARIU

  1. Rugati colegii de la Gazeta de sus sa remedieze link-ul privind ” „Lotul“ Calangiu, tot în arest la domiciliu”

Comments are closed.