Victimele lui Diculescu vor dreptate – Pe drumuri, după ce şi-au cumpărat casă prin „Patria Imobiliare”

2
544

În timp ce Costinel Diculescu, patronul agenţiei Patria Imobiliare stă liniştit la răcoare, după ce săptămâna trecută judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au menţinut arestarea preventivă în dosarul în care este judecat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, victimele înşelătoriilor sale trăiesc, în unele cazuri de pe o zi pe alta, după ce i-au dat acestuia tot ce-au agonisit într-o viaţă, ca să obţină o casă. Una dintre cele peste 20 de părţi vătămate, craioveanca Ana Niţu, ne-a povestit calvarul pe care-l trăieşte împreună cu familia sa, după ce a ajuns să fie evacuată din locuinţa pentru care a plătit 300.000 lei, în complexul de la Malu Mare. După ce a primit o palmă” de la Judecătoria Craiova, care a decis, fără să ţină cont de probele solicitate de ea şi de realitate, că trebuie să plece din casă, Ana Niţu aşteaptă dreptate, acum de la Tribunalul Dolj.

Costinel Diculescu

Despre nenorocirile provocate de Costinel Silviu Diculescu, soţia sa, Lia Roxana şi cântăreţul Nelu Anca, cunoscut drept Nelu de la Craiova, aţi mai citit în paginile cotidianului nostru, cei trei fiind trimişi în judecată, la sfârşitul lunii aprilie a.c., pentru constituire a unui grup în vederea comiterii de infracţiuni şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prejudiciul estimat de procurori ridicându-se la 928.000 euro.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, care i-au trimis în judecată pe cei trei, au reţinut în rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor că, în perioada 2007 – 2011, Diculescu împreună cu soţia sa şi cu Nelu Anca au constituit un grup infracţional în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune. În calitatea sa de reprezentant al agenţiei „Patria Imobiliare” din Craiova, agenţie al cărei administrator era, de fapt, de soţia sa, Costinel Diculescu a întocmit mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare cu mai multe persoane, cărora le-a promis construcţia unor case în comuna Malu Mare, în zona Selgros. După ce a încasat banii, Diculescu „a refuzat să încheie contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică“, au precizat procurorii. În plus, conform anchetatorilor, cu ajutorul lui Nelu Anca şi al Liei Roxana, Diculescu a reuşit să înstrăineze către terţi o parte din imobilele în care părţile vătămate locuiau de ani buni în unele cazuri, iar pentru altele a contractat împrumuturi la diverse unităţi bancare, aflându-se în imposibilitatea de a mai putea întocmi contractele de vânzare-cumpărare din cauza sarcinilor înscrise la Cartea Funciară.

„În anul 2008 ne-am mutat în casă…”

Deşi pare greu de crezut, în această situaţie nefericită se află şi familia Niţu. Ana Niţu şi soţul ei şi-au dorit o casă frumoasă pentru fiica lor, Oana Andreea şi au ajuns să plătească cu vârf şi îndesat această dorinţă. „În 2007 apăruse iufa cu case la cheie, la preţul unui apartament. Ni s-a părut o idee bună, am mers pe la mai multe agenţii imobiliare, iar într-un final ne-am oprit la Patria Imobiliare. Ne-a plăcut faptul că ne lăsau să ne implicăm în tot proiectul, motiv pentru care, pe banii noştri, pentru că am plătit suplimentar pentru toate modificările solicitate, urma să obţinem locuinţa pe care ne-o doream. Familia noastră a fost al treilea cumpărător din lotul pe care îl avea acest Diculescu. Am achitat un avans de 700 de milioane (n.r.- lei vechi), ulterior i-am mai plătit încă 300 de milioane, urmând ca în anul 2008, când era gata casa, să-i achităm diferenţa. În 2008 a făcut dezmembrarea lotului, în aprilie, iar noi am primit numărul 1168/1/3. Într-un final, după ce am vândut două apartamente şi am investit totul în acea casă, care, vreau să subliniez, a fost singura construită din cărămidă nu BCA, aşa cum prevedea proiectul iniţial, cu o configuraţie total schimbată faţă de proiect, către sfârşitul anului 2008 ne-am mutat acolo. Şi eu, şi fata mea, l-am sunat periodic pe Diculescu, am mers la el la agenţie, însă a invocat de fiecare dată diverse motive, refuzând să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu noi. Ne-a minţit atât el, cât şi notarul”, ne-a povestit Ana Niţu.

Alba-neagra cu proprietatea asupra imobilelor

Prin luna februarie 2010, Tatiana Maria Brat, director de agenţie al societăţii Patria Imobiliare s-a dus în cartierul de vile al lui Diculescu şi le-a povestit locatarilor de acolo, fiecăruia în parte, atât cât ştia din situaţia juridică departe de limita legii a fiecărui imobil. Le-a spus şi membrilor familiei Niţu că nici măcar nu sunt proprietarii casei în care locuiau de aproape doi ani de zile. Acest lucru a fost consemnat şi într-o declaraţie care a ajuns la dosarul cauzei, pe masa procurorilor DIICOT Craiova, în care spunea că „…Diculescu invoca diverse motive pentru ca, pe ascuns, săînstrăineze imobilul în cauză d-lui Anca Nelu. Această informaţie am aflat-o ulterior, însă Diculescu Costinel Silviu s-a motivat în faţa mea că voia să scape de plata tva-ului, dar că nu este nici un fel de problemă…”. Ba problemele abia începeau pentru familia Niţu. După cum au stabilit procurorii, pe 23 februarie 2010, Silviu Diculescu a vândut imobilul cu pricina lui Nelu Anca, iar pe 6 octombrie 2010 a întocmit un antecontract de vânzare-cumpărare (vânzătorul fiind, în fapt Nelu Anca) prin care îi vindea aceeaşi casă şi terenul, prin programul „Prima Casă”, Elenei Gurgui, cu suma de 49.000 de euro. Culmea este că, în casa familiei Niţu nu a venit nici un evaluator al BCR, pentru era vorba despre un credit ipotecar şi era normal ca banca să ştie pe ce imobil instituie ipoteca, după cum spune Ana Niţu. Asta pentru că, în baza documentelor livrate de Diculescu şi de Nelu Anca, Elena Gurgui obţinuse creditul pe imobilul de pe lotul 28, nu de pe 3, unde locuia familia Niţu. Femeia s-a mutat în casa indicată de Diculescu, cea de pe lotul 28, pe 30 decembrie 2010. După câteva zile însă, la poarta Elenei Gurgui s-a prezentat Ionela Stan, care avea un act de vânzare-cumpărare pe acea casă întocmit cu Diculescu, cea dintât aflând că ar fi, de fapt, proprietară pe casa familiei Niţu.

„Am ajuns să locuim cu chirie…”

„Ne-a acţionat în instanţă, pe civil, şi a cerut evacuarea noastră pentru că ar fi proprietara locuinţei. Mi se pare incredibil ca, în condiţiile în care casa era în litigiu, şi e vorba despre dosarul penal în care demaraseră cercetările procurorii DIICOT, pentru că am depus plângere împotriva lui Diculescu, Judecătoria Craiova să dispună evacuarea noastră. Şi asta refuzând toate probele solicitate de noi şi chiar prezentate de noi, pentru că procurorii de la DIICOT ne-au ajutat cu toate documentele pe care au putut să ni le dea. Am cerut judecătoarei să le solicite celor de la BCR, care au aprobat creditul Elenei Gurgui, să arate în instanţă documentaţia de evaluare a locuinţei pentru care alocaseră banii. S-ar fi văzut că era vorba despre imobile cu o configuraţie diferită, însă ne-a fost refuzată solicitarea. Am stat trei ani în casa aceea şi ei vin şi spun că nu e a noastră. Acum locuim cu chirie, într-un apartament din cartierul Rovine, şi ne-am tocat nervii şi banii prin instanţe. Am declarat recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova de evacuare, unde avem termen pe 17 septembrie, iar pe 12 septembrie urmează să fim audiaţi, tot la Tribunalul Dolj, în dosarul penal în care este judecat Diculescu. Nu mai putem… Nu vrem decât să ni se facă dreptate şi să ne primim casa pe care am plătit-o şi pentru care ne-am distrus fizic şi psihic…”, ne-a mai spus Ana Niţu.

Activitatea infracţională a grupului a fost stopată la începutul lunii noiembrie 2011, în urma unei acţiuni de amploare a procurorilor DIICOT şi poliţiştilor BCCO Craiova, oamenii legii ridicând în urma percheziţiilor saci întregi cu documente folosite ulterior la probarea activităţii infracţionale a inculpaţilor. Doar Costinel Diculescu mai este după gratii în acest moment, soţia sa şi Nelu Anca fiind judecaţi în stare de libertate.

2 COMENTARII

  1. Va rugam cu respect pe dumneavoastra presa locala si anume ziarul Cuvantul Libertatii sa fiti prezenti pe data de 12.09.2012 ora 9 la Tribunalul Dolj sa va convingeti si dumneavoastra ca aceeasta familie si multe alte familii pagubite peste 20 care vor fi prezente la Tribunal ca un nemernic de asa zis om cu toata familia lui si ma refer in special la sotia sa si camatarul de Nelu Anca au distrus psihic, fizic si material familii intregi din Craiova cu smecheriile lor de oameni fara scrupule, asa ca va cer expres si totodata va rog respectos sa trimiteti o echipa de investigatie de presa pe 12.09.2012 ora 9 la Tribunalul Dolj sa vedeti suparare si cata lume luminata va fi prezenta la audieri. VA ATEPTAM CU INIMA DESCHISA!

  2. Va asteptam doamna Zuican pe 12.09.2012 ora 9 la Tribunalul Dolj, sa discutati si cu alte parti vatamate in acest dosar de inselaciune, cu asa zise animale ca nu le pot spune altfel. Va ateptam cu drag acolo!

Comments are closed.