Abonamente gratuite pentru persoanele cu handicap

0
416

Craiovenii cu handicap accentuat, cu handicap grav, precum şi asistenţii personali ai acestora își pot ridica abonamentele gratuite pe mijloacele RAT Craiova, pentru luna septembrie, în zilele de 29, 30 și 31 august, de la sediul din Lăpuș, la parterul blocului T8, între orele 8.00 și 16.00. Persoanele cu handicap vizual accentuat şi grav au la dispoziție o singură zi – pe 28 august – în care își pot ridica abonamentele de la sediul Asociaţiei de Nevăzători din Craiova, de pe strada ”Fraţii Buzeşti”, la nr.25, între orele 8.00 și 16.00. Persoanele cu handicap auditiv sunt programate să-și ridice legitimațiile de călătorie pe data de 30 august, de la sediul Asociaţiei Naţionale a Surzilor-Filiala Craiova, situat pe strada ”Nicolae Titulescu”, de la parterul blocului 19, între orele 16.00 și 19.00. Potrivit autorităților locale, abonamentele se eliberează personal celor în cauză, pe baza buletinului sau a cărții de identitate, în original, precum şi a certificatului de încadrare în grad de handicap, în xerocopie.