La 6 august, Biserica prăznuieşte Schimbarea la Faţă a Domnului. La început, praznicul amintea de sfinţirea bisericii ridicate de Sf. Împărăteasă Elena pe Muntele Tabor, chiar pe locul în care Domnul s-a schimbat la faţă sub ochii ucenicilor Săi, Petru, Ioan şi Iacov. Sărbătoarea este menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea, în secolul al VIII-lea fiind deja generalizată în tot Răsăritul.
În ultimul an al propovăduirii Sale, pe un drum din părţile Cezareei lui Filip, Hristos aflase de la ucenicii Săi cine credeau ei că este El: “-Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, spusese Simon Petru. – Fericit eşti, Simone, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, cel din ceruri”, i-a zis Iisus, şi le-a cerut tuturor o promisiune greu de ţinut: să nu spună încă nimănui că El este Hristos.
Taborul în veşmânt de lumină
“După şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus”, spune Evanghelia.
Fiindcă ziua răstignirii Sale se apropia, Hristos voia să întărească credinţa ucenicilor în El, ca ei să poată privi până la capăt ce avea să fie pe Golgota. Şi dintre cei doisprezece a ales numai trei: pe Petru, pe Iacov şi Ioan, pentru că ei se tulburaseră cel mai mult când le vorbise despre patimile Sale şi pentru că El însuşi a poruncit prin Moise ca “în spusa a doi sau trei martori” să stea tot adevărul. Deci trei martori sunt de ajuns. După ce urcară împreună pe munte, istoviţi, ucenicii căzură într-un somn adânc, iar Iisus se depărtă puţin, cum îi era obiceiul, şi începu a se ruga îndelung. Deodată, o lumină străluci pe chipul Său, iar veşmintele se făcură albe ca zăpada. Când se treziră, în slava de raze albe de pe Tabor, ucenicii văzură lângă Învăţătorul lor doi prooroci ai Vechiului Legământ, Moise şi Ilie, înveşmântaţi şi ei în aceeaşi lumină. Duhul lor se tulbură din nou, iar Petru nu ştiu ce să spună, decât că ar fi bine să facă acolo trei colibe, una pentru Domnul, una pentru Ilie şi alta lui Moise. Dar nu apucă să-şi termine vorbele că un nor îi umbri, şi din nor un glas le spuse: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi.” Spaima le cuprinse toată fiinţa şi îi doborî cu feţele la pământ. În timp ce norul se risipea uşor, Moise şi Ilie dispărură, iar cei trei ucenici, ridicându-se, văzură chipul lui Hristos aşa cum îl ştiau ei. Şi coborând la poalele muntelui, Iisus le porunci ca nimănui să nu spună ce văzuseră, decât după ce El va învia din morţi.
De multe ori Domnul îşi arătase puterea Sa dumnezeiască. Pe Tabor însă, Petru, Iacov şi Ioan au fost martorii celei mai măreţe privelişti din istoria mântuirii. Chiar dacă nu au înţeles prea bine de ce nu trebuia încă să le vorbească şi altora despre această măreţie, ei au păstrat tăcerea, dar nu vor uita niciodată ce le fusese hărăzit să vadă. Ioan, ucenicul cel iubit, care va rămâne la piciorul crucii Domnului până la sfârşit, va scrie: “Şi am văzut mărirea Lui, mărire ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr”, iar Petru va scrie şi el: “Noi am văzut slava Lui cu ochii noştri.”
***
Evenimentul petrecut pe Tabor nu constă în vreo transformare temporară a feţei lui Hristos, ci în putinţa ucenicilor de a vedea în parte slava dumnezeirii Lui.
***
Schimbarea la Faţă a Domnului a fost centrul gândirii teologice a Părinţilor Bisericii, în special a Sf. Grigorie Palama: Lumina dumnezeiască nu poate fi cunoscută de oricine, de la început, în întregime, ci cunoaşterea ei este un progres etern.
***
Sf. Siluan Athonitul: Cel care are din belşug harul Sfântului Duh are multă putere să suporte o vedenie dumnezeiască. Pe cel cu puţin har, aceasta îl face să cadă cu faţa la pământ. Aşa se face că, pe Tabor, când Domnul s-a schimbat la faţă, Moise şi Ilie stăteau în picioare şi vorbeau cu El, iar apostolii au căzut la pământ. Însă, când harul s-a înmulţit în inimile lor, au rămas în picioare şi au putut vorbi şi ei cu Domnul când li s-a arătat.
***
Sf. Maxim Mărturisitorul: Celor ce stau lângă El, Domnul nu li se arată întotdeauna în slavă, ci începătorilor li se arată în chip de rob, iar celor ce pot să îl urmeze pe muntele Schimbării la Faţă, în chipul lui Dumnezeu, care a fost mai înainte de a fi lumea. Deci Dumnezeu se “schimbă la faţă” pentru mine când ajung vrednic să văd lumina dumnezeiască.
