Mircea Geoană i-a felicitat pe sportivii români care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice

2
991

Senatorul Mircea Geoană a felicitat echipa masculină de sabie a României, antrenată de Mihai Covaliu – membru al Mişcării România Noastră, pentru medalia de argint câştigată în cadrul Jocurilor Olimpice 2012. Acesta spune că performanţă sportivilor români arată că „prin muncă, dăruire, seriozitate şi talent, se pot obţine rezultate extraordinare, chiar şi cu resurse materiale reduse”. 

„Cu mândrie am aflat că echipa formată din Rareş Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Florin Zalomir şi Alexandru Siriţeanu, a câştigat medalia de argint, a şaptea pentru România la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce a învins echipe precum cele reprezentând China şi Rusia. Această performanţă ne arată că prin muncă, dăruire, seriozitate şi talent, se pot obţine rezultate extraordinare, chiar şi cu resurse materiale reduse. Prin devotamentul şi experiența lor, Ana Pascu, preşedinta Federaţiei Române de Scrimă, şi Mihai Covaliu, antrenorul echipei masculine de sabie, au reuşit să obţină o performanţă extraordinară şi să reprezinte cu mândrie România în faţa lumii întregi. Aceşti tineri, precum şi ceilalţi medaliaţi ai României la Jocurile Olimpice de la Londra, ne-au demonstrat că sunt ambasadori extraordinari ai României peste hotare. În aceste momente agitate pe plan intern, sportivii noştri ne-au adus o rază de speranţă şi de mândrie. Totodată, au readus în atenţia publicului importanţa sportului în dezvoltarea caracterelor. Pentru că o naţiune de succes este una care investeşte în cetăţenii săi. Una în care priorităţile sunt stabilite în funcţie de binele cetăţenilor săi şi nu de interese mărunte. Felicitări, încă o dată, sportivilor români pentru performanţa lor extraordinară!”, declarat senatorul Mircea Geoană.

2 COMENTARII

  1. Un gest frumos al “prostanacului”. Altfel, sa ai de partea ta o tara intreaga si, printr-o gafa impardonabila, sa pierzi alegerile prezidentiale explica de ce tatucul Iliescu l-a botezat asa pe “Mihaela, dragostea mea!”…

Comments are closed.