Criza bântuie, din nou, întreaga lume

0
286

China şi Japonia au făcut, ieri dimineaţă, un apel de urgenţă la o cooperare internaţională mai strânsă, dupa căderea pieţelor bursiere, provocată de  temerile reîntoarcerii recesiunii în SUA şi de criza datoriilor din zona euro. Ambele state, importanţi creditori ai SUA, ar suferi efecte economice majore în cazul unei contagiuni în zona Asiei. Bursa din New York şi-a încheiat, joi, cea mai proastă zi de după izbucnirea crizei financiare, informează Associated Press. Bursele asiatice au înregistrat, ieri, cele mai abrupte scăderi din martie, de circa 4%.  Criza se extinde şi în Europa, FMI anunţând că nu are fonduri suficiente pentru a salva şi Italia şi Spania. Îngrijorat, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a avut, ieri, discuţii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, cu premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero şi cu preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet. La rândul lui, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, şi-a întrerupt vacanţa pentru a reveni la Bruxelles. Australia şi-a redus şi ea previziunile de creştere. Preţul petrolului continuă să scadă. BCE a hotărât să menţină dobânda cheie la 1,5% şi să ajute băncile, oferindu-le lichidităţi suplimentare. Criza datoriilor suverane se apropie, cu paşi repezi, de Spania şi Italia, a treia şi a patra mare economie din zona euro, ceea ce trimite unde de şoc şi în sectorul bancar, unde băncile preferă să ţină banii la BCE decât să îi împrumute altor creditori. Acest lucru duce cu gândul la situaţia generată de falimentul băncii Lehman Brothers, când băncile refuzau să se mai împrumute reciproc. Problema este că FMI dispune, în prezent, de fonduri de 280 miliarde de euro (400 miliarde de dolari), insuficinte pentru a ajuta şi Spania şi Italia. Spania este un candidat mai bun pentru ajutorul FMI decât Grecia, întrucât are un nivel relativ scăzut al datoriei raportate la PIB. Potrivit primelor estimări, o contribuţie a FMI la un pachet de sprijin pentru Spania s-ar ridica la 200-300 de miliarde de euro.