Dolj: Depistați la volan, deși aveau permisele suspendate

0
403

Conform IPJ Dolj, pe 5 iulie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 37 ani, din comuna Giubega, care a condus un autoturism, deşi avea permisul de conducere  reţinut. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul a fost încredinţat pentru a fi condus, de către o femeie de 30 de ani, care avea cunoştinţă despre faptul că bărbatul are permisul de conducere reţinut. În cauză a fost  întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se ştie că are permisul reţinut.

În aceeași zi, polițiști din cadrul Posturilor de Poliţie Ostroveni și Sadova au depistat, în cursul zilei de ieri, 5 iulie, un bărbat de 63 de ani, din Hunedoara, în timp ce conducea o autoutilitară, deși avea permisul de conducere suspendat. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, aplicând totodată o sancțiune contravențională persoanei în cauză.