A furat o mașină și un telefon din comuna Gogoșu

0
360

Un bărbat de 38 de ani, din Craiova, recedivist, a ajuns din nou în spatele gratiilor după ce polițiștii au stabilit că a sustras un autoturism şi un telefon mobil din localitatea doljeană Gogoşu. Bărbatul a locuit în comuna Gogoșu, și-a vândut casa, iar acum a trecut pe la actualul proprietar încercând să mai scoată niște bani de la el. N-a reușit, așa că i-a furat telefonul, iar de la poarta altui localnic a luat mașina lăsată cu cheile în contact și a plecat la plimbare. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, fiind restituit persoanelor vătămate, iar aseară a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Breasta au fost sesizaţi prin 112, marți, 3 iulie a.c., cu privire la faptul că un bărbat a sustras un autoturism din localitatea Gogoşu. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, au anunțat datele obţinute în urma cercetărilor, făcându-le cunoscute și celorlalte echipaje de poliţie, astfel încât, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul secţiilor de poliţie din Craiova, a fost depistată persoana care săvârşise fapta respectivă, Cristian Negoescu, în vârstă de 38 de ani, din Craiova.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cel în cauză s-a deplasat până în comuna Gogoşu (unde a locuit multă vreme) cu un taxi pe al cărui șofer nu l-a plătit, la fosta sa locuinţă, pe care o vânduse altei persoane din localitate. După ce a discutat cu actualul proprietar al imobilului, în încercarea de a-l determina pe acesta să-i mai dea bani, Negoescu, profitând de neatenţia persoanei vătămate, i-a sustras un telefon mobil. A plecat apoi prin localitate, iar la poarta altui localnic a văzut că în faţa casei era parcat un autoturism, care avea cheile în contact, așa că s-a urcat la volanul maşinii, pe care a condus-o pe raza mai multor localităţi din judeţ, deşi nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Oamenii legii au găsit atât mașina, cât și telefonul furate de bărbat, bunurile au fost restituite, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de orem în cursul zilei de miercuri, 4 iulie a.c.: “În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prejudiciul fiind recuperat în totalitate şi restituit persoanelor vătămate. De asemenea, în baza probatoriului administrat de poliţişti, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul în cauză, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj”, ne-a declarat inspector principal Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Aseară, Cristian Negoescu a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.