Peste 700 de copii din comunităţi defavorizate din Bucureşti şi alte 21 de judeţe din România vor beneficia de educaţie preşcolară, în cadrul celor 37 de grădiniţe estivale lansate, din 4 iulie, de Organizaţia „Salvaţi Copiii!”. Nevoia unui astfel de demers apare în care doar 52% dintre copiii români frecventează grădiniţa, una dintre cauzele neparticipării fiind sărăcia. În Craiova, 20 de prichindei vor participa la acest program, pe perioada de vară, cu provenienţă din familii vulnerabile social.
Grădiniţele vor funcţiona între 4 iulie – 2 septembrie, pentru a facilita creşterea nivelului de pregătire pentru şcoală şi accesul la educaţia primară, dar şi pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii defavorizate. În ţară, sunt 36 de cadre didactice care vor lucra direct cu cei mici. În cadrul acestui program, sunt incluşi copiii care nu au avut sau nu au posibilitatea parcurgerii etapei preşcolare, din motive socio-economice, sau au fost fie neînscrişi, fie înscrişi, dar cu participare redusă în sistemul de învăţământ, aflându-se în risc ridicat de abandon şcolar. La finalizarea sistemului estival, cei mici sunt înscrişi în sistemul educaţional, iar situaţia lor va fi monitorizată permanent.
Două cadre didactice pentru 20 de copii
Pentru acest an, sunt 37 de instituţii de învăţământ cuprinse în proiect, una fiind şi în Craiova. „Activitatea se va desfăşura la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto şi sunt cuprinşi 20 de copii cu vârste între patru şi şapte ani, care provin din familii vulnerabile din punct de vedere economico-social, cu posibilitate de abandon şcolar. Vor fi două cadre didactice care se vor ocupa de întreg procesul educaţional, cei mici primind o masă caldă zilnic, rechizite şi alte ajutoare. Suntem parteneri cu o asociaţie din Suedia, care ne susţine şi din punct de vedere financiar ”, a precizat Oana Mic, coordonatorul proiectului, la Craiova.