Adolescenţa şi „vocaţia” terorii

0
113

Mondo texteA trecut aproape neobservată o informaţie cu privire la „statutul” social şi cultural al atentatorilor din capitala Dacca din îndepărtatul Bangladesh, deşi tocmai acest lucru ar trebui să atragă atenţia, fie şi în efortul de a pătrunde mai adânc în reţeaua motivaţională a acestei reţele teroriste căreia i se ataşează numeroase etichete fără însă a oferi răspunsuri pe măsură. Fiindcă dacă în substratul religios, al islamului, ca să fim mai exacţi, controversele nu lipsesc, de vreme ce abundă opiniile unor reputaţi studioşi, inclusiv şi mai ales, ei înşişi islamici, că nu există indicii în textul coranic care să legitimeze teroarea, ipoteza unor interpretări eronate nu explică amploarea şi, mai ales, cazuistica atâtor atentate de cruzimea celor din aceste ultime decenii.

Se ştia, încă de la primele evaluări, chiar după 11 septembrie 2001, că majoritatea militanţilor dispuşi să îmbrace cămaşa morţii, ca să nu mai vorbim de lideri nu erau  şi nu sunt nici azi nişte emarginaţi, nişte săraci, trăitori de la o zi la alta în periferiile metropolelor occidentale ori ale propriilor lor oraşe. Şi asta în ciuda existenţei unor cartiere cu preponderenţe musulmane, dar la concurenţă, într-o oarecare măsură, cu alte periferii, nu neapărat anti-creştine, dar în care s-au putut contura centre anti-sociale de proporţii. S-a întâmplat mai peste tot, în Paris, la Milano, la Roma, chiar în tradiţia „borgatelor” pe care avea să le introducă în literatură şi în cinema nimeni altul decât marele scriitor şi regizor Pier Paolo Pasolini.

Revenind la subiectul ca atare, spuneam că noile informaţii survenite din mediile atacatorilor de la Dacca au scos la iveală un fapt mai mult decât incitant: toţi erau adolescenţi liceali de familie bună, ai căror părinţi, altminteri persoane şi personalităţi cunoscute şi agreate. sunt universitari, proprietari ai unor vile somptuoase, unul dintre ei chiar şef în armată.

Un grup de jurnalişti au vizitat Liceul „Scholastica”, una dintre cele mai prestigioase instituţii ale Capitalei, situată nu departe de locul atentatului, adică în acea zonă considerată sigură şi de lux a Capitalei, unde se găsesc şi cele mai multe ambasade străine. Aici au fost elevi şi cei şase atentatori. Închisă pe motive de ramadan, jurnaliştii occidentali se lovesc totuşi de refuzul puţinilor ex-colegi de a face mărturisiri. Câte unul şi-i aminteşte, erau inteligenţi, cu aere de clasă supra-pusă, îşi permiteau orice, în plus însă, extrem de rezervaţi şi, mai ales, mai totdeauna plini de mânie. Le sărea ţandăra din orice, fie pe motive religioase (cu colegii induşi mai ales cu care de altfel crescuseră de mici), dar mai ales era limpede ura lor faţă de străini, mai ales faţă de occidentali.

Întrebarea care s-a pus şi care se va mai pune în ce contexte particulare este cum s-a produs radicalizarea lor, nu doar „religioasă”, ci şi general-umană? Sigur, cum notam în această pagină, persistă, în structura noastră cea mai intimă, şi o „fiară”, gata să ne acapareze mintea, dar tocmai mediul – educaţia, cultura, intercunoaşterea – intervin la timp spre a o oprima.

Mă gândesc dacă nu cumva chiar în istoria unor astfel de comportamente, în filele Istoriei, în parte scrise – dar cine se mai osteneşte să le citească şi să le analizeze – ar trebui căutate răspunsurile cuvenite şi, dincolo de ele, decantate nişte soluţii.

Cine-şi aminteşte protestele din 1968, începute în campusurile transoceanice şi, apoi, răspândite în marile metropole europene, ignoră un fapt ce-avea să fie relevat ceva mai târziu: majoritatea protestatarilor, hippy, che-guevarişti, ba şi „maoişti”, ocazionali ori sinceri, erau fii ai marii burghezii, adolescenţi coborâţi din palatele luxoase, cu un spirit negaţionist inflamat, decişi să-şi detroneze… propriii părinţi.

De aici, analize particulare abia ar putea începe şi nu mi se pare o simplă întâmplare că îndoctrinările, de orice natură, din întreaga istorie, şi-au fixat ca sursă tocmai coruperea vârstei adolescentine sfârşind mai de fiecare dată în labirinturile mocirloase ale civilizaţiei.