Astă-seară, reprezentativa României în faţa unui adversar de clasă

0
612

Misiune grea, din cale afară, pentru reprezentativa României, care astă-seară întâlneşte la Middlesbrough, reprezentativa Angliei, învingătoare mercuri în faţa Austriei (1-0). Este ultimul meci de pregătire pentru oamenii selecţionerului Gareth Southgate, care nu este exclus să alinieze chiar echipa care va întâlni Croaţia la 13 iunie a.c. pe Wembley. Şi selecţionerul englez are unele probleme: Trent Alexander Arnold accidentat şi trimis acasă, Jordan Henderson, Harry Maguire, Marcus Rashford şi Kevin Phillips, încă nefolosiţi după accidentările suferite. Cu toate acestea contează pe un atac mai mult decât competitiv: Harry Kane, Jadon Sancho, Rahem Sterling, Calvert Lewin, Jack Grealish, Bukaio Saka, fără a-i mai aminti pe Phill Foden sau Mason Mount, mijlocaşi ofensivi, remarcaţi în sezonul încheiat. La calculul hârtiei, atacul englez este mult mai scump decât cel al francezilor, campioni mondiali en-titre, în care excelează Benzema, Mbappe şi Griezman. Numai Kane, Sancho, Rashford, Sterling, Calvert Lewin şi Grealish adună 199 de meciuri în cupele europene (C1 şi C3) şi 187 de selecţii. Fără a impresiona, în mod deosebit în ultimele partide, reprezentativa Albionului este una care aspiră îndreptăţit la titlul de campioană a Europei, prin valoarea jucătorilor ei.