Când „fake news” fac bine… Moscovei!

0
60

S-a cam stins „scandalul”, la fel de repede, precum s-a aprins, dar consecinţele vor dăinui multă vreme. Ceea ce s-a petrecut cu ştirea falsă privind asasinarea jurnalistului rus, exilat în Ucraina din 2017, Arkadi Babpcenko, nu este altceva decât o victorie dăruită Moscovei, în „teritoriul încrederii”, când nimeni nu se aştepta. În războiul informaţiilor dintre Kiev şi Moscova, ruşii au clamat, sistematic, la fiecare acuzaţie lansată contra lor, aceeaşi justificare clişeu: „provocare”. Nu de mult autorităţile britanice au acuzat Moscova de responsabilitatea otrăvirii ex-spionului rus, Serghei Skripal, stabilit la Sallysburry, provocând un scnadal imens, poate cel mai mare de la încheierea războiului rece, cum s-a spus, încheiat în „coadă de peşte”. Anunţul şocant din 31 mai a.c., privind asasinarea jurnalistului rus Arkadi Babpcenko, fost soldat în două războaie din Cecenia, devenit ulterior reporter, se spune frondist la politicile lui Vladimir Putin, în prezent angajat la canalul ucrainian de televiziune ATR, unde a denunţat campania de hărţuire împotriva sa, a suscitat dintr-un început interogaţii şi sceptisism, pentru a se afla, după 24 de ore, interval de timp în care media mondială preluase ştirea, că, de fapt, „toată operaţiunea” fusese pusă în scenă de serviciul ucrainian de securitate (SBU). S-a spus de oficiali ai SBU că un ucrainian, recrutat de serviciul rus de securitate, primise 40.000 de dolari pentru a organiza moartea lui Arkadi Babpcenko şi a prepara asasinarea altor persoane, în principal ruşi, exilaţi în Ucraina. Povestea, grosier croită, a generat consternarea ONG-ului „Reporteri fără frontiere” (RSF) care, prin secretarul său general, Christophe Deloire, a condamnat simularea dezolantă şi „noua etapă în războiul informaţional” dintre Kiev şi Moscova. O altă organizaţie „Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor” (IFJ) a calificat afacerea ca „intolerabilă şi inacceptabilă”, în timp ce Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) a denunţat măsurile extreme de acest fel, apte să mineze încrederea publicului în media. Sosit joia trecută la Kiev, şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, fost ministru al justiţie în cabinetul precedent, condus de cancelarul Angela Merkel, a afirmat că această lovitură de teatru „ridică multe întrebări”, cerând să se facă lumină asupra unui eveniment care este de neînţeles într-un stat de drept. Cotidianul „Washington Post” opinează că autorităţile ucrainiene au spart un tabu. Gravă acuzaţie. Iar UE a spus că aşteaptă detalii asupra operaţiunii. Pe CNN, un expert în politică internaţională, Michael Bociurkiw, s-a întrebat: „În momentul în care Ucraina se doreşte poziţionată ca un membru responsabil al comunităţii europene şi imploră ajutor donatorilor internaţionali, contra falselor informaţii, pentru ce contribuie la crearea lor?”. Moscova a denunţat dintr-un început, în stilul consacrat „o provocare anti-rusă”. I-a fost oferită însă, o frumoasă victorie fără să se bată, o clipă, pentru a o obţine. Este adevărat, pentru deplina consternare, preşedintele ucrainian Petro Poroşenko a felicitat SBU pentru strălucitoarea operaţiune. Care aminteşte de un precedent istoric în 1982 în Franţa: afacerea Virgil Tănase. După publicarea în săptămânalul „Actuel” a unui articol critic semnat de Virgil Tănase, contra lui Nicolae Ceauşescu, s-a spus că unul dintre agenţii Securităţii în Franţa, Matei Haiduc, urma să-l asasineze. Motiv pentru care DST-ul francez l-a ascuns timp de mai multe luni, dându-l dispărut. Potrivit tezei oficiale, Matei Haiduc a refuzat această misiune de omucidere, şi ar fi defectat contactând DST-ul. Consecinţa întregii operaţiuni: Francois Mitterand, în acea vreme preşedinte al Franţei, nu a mai venit la Bucureşti.