„Vrăjitorul don Oz” revine pe scena Teatrului „Colibri”

0
324

Cel mai nou titlu din repertoriul Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”, „Vrăjitorul din Oz”, cu premiera chiar de Ziua Internaţională a Copilului, aduce în scenă o lume fantastică într-un decor de poveste – astăzi, 6 iunie, de la ora 18.00. Reprezentaţia, un musical pentru copii, este adaptare după L. Frank Baum, cu scenariul şi regia semnate Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărăşescu – Jianu, muzica Alexandru Berehoi, coregrafia Ionuţ Sergiu Anghel. Călătoria spre Oraşul de smarald, în căutarea Vrăjitorului din Oz, se face alături de actorii Mugur Prisăcaru, Alis Ianoş, Cosmin Dolea, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu și Alla Cebotari.

Duminică, 7 iunie, la ora 11.00, este programat spectacolul „Poveste japoneză” de Ksenia Stoianovic, adaptare şi regie Zivomir Jokovic, scenografie  Eustaţiu Gregorian, cu muzica semnată Alin Macovei-Moraru. În distribuţie îi regăsim pe actorii Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu, Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Emanuel Popescu, Alla Cebotari și Ionica Dobrescu. „Reprezentaţia ne poartă pe aripile iubirii în lumea şoriceilor şi ne arată că acest minunat sentiment ne face mai puternici, mai frumoşi”, spun reprezentanții instituției.

Cele două spectacole sunt parte a programului derulat de Teatrul „Colibri” în cadrul Zilelor Craiovei (1-7 iunie). Biletele – la prețurile de 5 lei, 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului – se pot procura de la Agenţie, sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminică în intervalul 10.00-13.00. Copiii sunt în continuare aşteptaţi pe esplanada Fabricii de poveşti să deseneze pe asfalt personajul preferat din Regatul copilăriei.