Numai la Craiova – peste 800 de angajaţi îşi vor pierde job-ul: O nouă serie de disponibilizări la CFR

0
324

Din cauza datoriilor enorme, peste 6.500  de oameni îşi vor pierde locurile de muncă, iar 4 regionale CFR vor dispărea, printre care şi Craiova. Statul ar vrea să şteargă datoriile companiilor, pe de o parte, iar pe CFR Marfă să o pună pe lista privatizărilor. Căile Ferate Române au acumulat datorii de 1% din PIB, adică aproximativ 1,2 miliarde de euro. Din cauza lor, mii de angajaţi de la CFR Marfă, Infrastructură şi Călători vor fi disponibilizaţi. De la Marfă ar urma să-şi piardă locul de muncă minimum 3.000 de salariaţi, iar cei care rămân nu vor mai primi sporuri, prime de vacanţă sau bonuri de masă. Şi posturile de la CFR Infrastructură se vor reduce anul acesta, cu până la 1.500, din care 120 de la Regionala Craiova. Cei mai puţini oameni vor pleca de la Călători, cam 1.000 de angajaţi, din care 200 de la Craiova. Varianta agreată de FMI şi Comisia Europeană este ca CFR Marfă să fie privatizată. Şi Ministerul Transporturilor vrea privatizarea, dar nu înainte ca această Companie să fie pusă pe picioare. Altfel, cu datorii atât de mari, investitorii nu ar prelua-o decât gratis. În plus, pentru 2011 se discută şi desfiinţarea a 4 regionale CFR din 8: Galaţi, Craiova, Braşov şi Constanţa.

850 de angajaţi ai Regionalei CFR Craiova vor pleca acasă

Aproximativ 850 de angajaţi din cadrul Regionalei CFR Craiova vor fi disponibilizaţi, a anunţat recent Gheorghe Frăţică, preşedintele Federaţiei Sindicale Mişcare Comercial (FSMC). Primii 500 de oameni vor fi concediaţi începând cu 8 iulie, în timp ce pentru ceilalţi angajaţi- 200 de la CFR Călători şi 126 la CFR Infrastructură- nu a fost stabilit un calendar. „Persoanele care vor fi disponibilizate vor avea reale dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă, a mai spus el. Ceferistul are un specific al activităţii şi este greu să lucrezi la reconversia lui” a precizat Gheorghe Frăţică. Acesta a mai afirmat că reprezentanţii Regionalei CFR Craiova nu au respectat programul de restructurare convenit cu sindicaliştii. Vineri, 3 iunie, reprezentanţi ai sindicatelor de la CFR Regionala Craiova au venit la sediul PDL Dolj, la o întâlnire cu liderii organizaţiei şi au apelat la senatorul Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor să-i ajute cu salariile compensatorii, deoarece, nu se mai respectă contractul colectiv de muncă, şi nici numărul de salarii stipulat acolo, adică, muncitorii vor pleca cu doar jumătate din numărul salariilor acasă, net dezavantajaţi faţă de colegii lor care au părăsit societatea, anul trecut.  “La nivel naţional, pe întreaga reţea CFR, ar urma să fie disponibilizate aproximativ 6.500 de persoane, susţine preşedintele FSMC. Cei mai mulţi provin de la CFR Marfă, respectiv 2.851 persoane, CFR Infrastructură – 2.500 şi CFR Călători – 1.021. Noi am vorbit şi am convenit ca să fie disponibilizate posturile în care nu există activitate. Să se facă o analiză şi să vedem. Şi-au bătut joc de acest program de restructurare şi s-au dus la Bucureşti doar cu cifre. Nu se poate aşa ceva”, a mai declarat Gheorghe Frăţică. La nivel naţional, pe întreaga reţea CFR, ar urma să fie disponibilizate aproximativ 6.500 de persoane, susţine preşedintele FSMC. Cei mai mulţi provin de la CFR Marfă…” a conchis Frăţică.

Salariaţii se opun măsurilor

Într-un comunicat de presă remis de CFR Marfă se arată că ţinând cont de situaţia financiaraă a SNTFM CFR Marfă SA, din cauza căreia societatea se află pe lista companiilor de stat monitorizate de Fondul Monetar Internaţional, conducerea societăţii a iniţiat un amplu program de restructurare şi reorganizare, care are scopul de a diminua pierderile, arieratele şi de a se încadra în fondul de salarizare aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli. “În acest sens, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi Contractul Colectiv de Muncă (CCM) pe anul în curs, începând cu prima decadă a lunii iulie 2011 se va pune în practica un program de concediere colectivă prin reducerea a 3.000 de posturi, de asemenea, în următoarele şase săptămâni, tot din considerentele precizate anterior, se va reduce programul de lucru cu două zile, începând cu 23 mai 2011 pentru perioada menţionată mai sus (respectiv din 30 de zile lucrătoare se vor lucra 28)”, potrivit sursei citate. Pe de altă parte, administraţia precizează că sindicatele semnatare ale CCM au fost consultate în privinţa acestei decizii în data de 18 mai 2011, în conformitate cu art.52 alin.(3) din Legea 53/2003, modificată prin Legea 40/2011. „Consultarea s-a desfăşurat conform prevederilor art.1, lit.b din Legea 62/2011” se subliniată într-un comunicat de presă. La rândul lor, reprezentanţii salariaţilor se opun acestor măsuri şi consideră că ele nu respecta contractul de muncă valabil în cadrul Companiei CFR Marfa.

Banderole albe, ca formă de protest

Gabriel Mirea, preşedintele Alianţei Sindicale Feroviare Craiova, membră a FNST Elcatel a precizat că în conformitate cu hotărârea Comitetului Director al Alianţei Sindicale Feroviare Craiova din data de 25 mai 2011, începând de săptămâna trecută, membrii de sindicat, ai sindicatelor afiliate la Alianţa Sindicală Feroviară Craiova ( care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sucursalei Regionale CF Craiova, respectiv şapte judeţe), protestează prin purtarea unei banderole albe la mână pe perioada programului de lucru. „S-a recurs la această formă de protest datorită nerespectării obligaţiei privind plata drepturilor salariale, în sensul achitării la timp şi integral a acestora, de către administraţiile companiilor şi societăţilor feroviare conform prevederilor Contractelor Colective de Muncă în vigoare. În funcţie de reacţiile conducerilor administrative, Comitetul Director al Alianţei Sindicale Feroviare Craiova va hotărâ dacă manifestările de protest vor continua şi va stabili modalităţile de protest” a subliniat Gabriel Mirea, preşedintele ASF Craiova.