În comuna Leu primarul Antonie Drăghici plăteşte şi lucrările neexecutate

4
384

În comuna Leu s-a început în urmă cu câţiva ani implementarea proiectului „Alimentare cu apă în sistem centralizat”. Din anumite cauze societatea comercială care a câştigat licitaţia, Novara Impex SRL, a reziliat contractul, aşa că în anul 2009 s-a procedat la elaborarea  listelor de cantităţi pentru executarea lucrărilor rămase. Prin licitaţie lucrarea a fost câştigată de SC Ionumi SRL, şi Consiliul Local Leu a încheiat la data de 17.09.2009 un contract de lucrări cu această societate. SC Ionumi SRL a încercat la încheierea contractului să încaseze o sumă de bani pe lucrări neexecutate, iar primarul economist Antonie Drăghici, om cu dare de mână, nu a avut nimic împotrivă să facă plata.

Antonie Drăghici

În nota justificativă a Primăriei Leu privind selectarea procedurilor de achiziţie pentru proiectul „Extindere alimentare cu apă în sistem centralizat”, valoarea estimată a lucrărilor aferente era de 378.151 lei fără TVA, adică 89.847,7 euro. Dar se lasă loc pentru suplimentarea sumei, motivând-use prin faptul că procesul verbal de recepţie a lucrărilor efectuate în baza contractului reziliat nu a fost finalizat: „astfel se impune ca la estimarea valorii acestui nou contract să se prevadă şi opţiunea unor cxantităţi suplimentare care în aprecierea valorică să nu depăşească valoarea iniţial estimată”.

Act adiţional pentru plata lucrările când vor fi alocaţi bani de la guvern

Conform contractului de lucrări încheiat de Consiliul Local Leu cu SC Ionumi SRL, la data de 17.09.2009, preţul convenit pentru efectuarea lucrărilor a fost de 556.693 lei plus TVA în valoare de 105.771,67 lei. O sumă cu mult peste cea estimată în nota justificativă. Până la urmă aceasta ar fi ultima problemă legată de acest contract. Problemele au apărut la începutul acestui an, când în proiectul de buget pe anul 2011, primarul Antonie Drăghici a prevăzut o sumă pentru plata lucrărilor către SC Ionumi SRL. Consilierii locali nu au fost de acord cu plata acestei sume de la bugetul local, pentru că la data încheierii contractului, 17.09.2009, s-a semnat şi un act adiţional, de primarul Antonie Drăghici şi SC Ionumi SRl, care prevede: Executantul SC Ionumi SRL, având în vedere că autoritatea contractuală nu are în posesie toată suma aferentă contractului, adică, 662.464,67 lei, se obligă prin prezenta de a renunţa la penalităţile de întârziere, prevăzute în contract, datorate de beneficiar în cazul neplăţii situaţiilor de plată finale. Diferenţa între suma existentă la momentul încheierii prezentului act adiţional, adică 450.000 lei şi valoarea totală a contractului se va achita la data intrării în cont a sumelor alocate pentru extinderea alimentării cu apă a comunei Leu prin hotărâre de guvern”.  În urma acestui act adiţional SC Ionumi SRL nu are decât să aştepte până când Guvernul Boc va aloca suma necesară plăţii lucrărilor. Că acest lucru se va întâmpla mâine sau în cinci ani nu mai este daja problema Consiliului Local Leu. Iar dacă Antonie Drăghici va face plata din bugetul local va face o ilegalitate care este evidentă pentru oricine.

SC Ionumi SRL a încercat să încaseze bani necuveniţi

O altă problemă legată de lucrările executate de SC Ionumi SRL a fost sesizată prin referatul 947 din 28 februarie 2011. Conform referatului „au apărut suspiciuni că în situaţia de plată au fost trecute lucrări neefectuate” şi s-a solicitat înfiinţarea unei comisii speciale care să analizeze situaţia. Din comisia specială au făcut parte viceprimarul Iulian Cristescu, şi încă patru persoane. În situaţia de plată au fost introduşi pentru plată dulapi pentru sprijinireamalurilor şanţului. Comisia a constat că dulapii nu au fost instalaţi, iar acest lucru a fosrt recunoscut şi de dirigintele de şantier. O altă problemă sesizată a fost legată de adâncimea şi lăţimea şanţului. Pentru o lungime totală a reţelei de apă de 5805 m s-a calculat o valoare a lucrărilor neefectuate de 134.211,25 lei. O sumă imensă pentru o cumună, pe care Antonie Drăghici, nu avea nimic împotrivă să o plătească celor de la SC Ionumi SRL. Dacă ar fi fost din buzunarul lui probabiul că nu ar fi fost atât de darnic, dar cum e din banii publici nu este nici o problemă. Conform punctului 12 din contractul de lucrări: „în cazul în care, din vina sa exclusivă, executantul nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin contract, atunci achizitorul este îndreptăţit dea deduce din preţul contractului, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din preţul contractului”. SC Ionumi SRL nu numai că nu şi-a îndeplinit obligaţiile, dar a încercat să obţină şi bani pe lucrări neexecutate. Dacă au făcut-o de capul lor s-au în complicitate cu altcineva nu poate hotărâ decât instituţiile abilitate ale statului care ar trebui să se autosesizeze. „Este o situaţie de neimaginat. E bine că am constituit comisia specială şi a scos în evidenţă toate acele lucrări neefectuate, pentru că altfel ar fo fost plătite. Sper că din acest moment se vor lua măsuri şi suma respectivă va fi reţinută, pentru că nu este normal să plătim bani publici pe nimic”, a declarat viceprimarul comunei Leu, Iulian Cristescu.

4 COMENTARII

  1. lasati primarul in pace sa-si faca treaba , sa alerge dupa canalizare si apa ,asa cum a alergat dupa asfalt si a obtinut finantarea a 5.2 KM lucrare care o sa inceapa din luna august 2011 . Voi puneti mana pe treaba si nu mai criticati un om care vrea sa faca ceva pentru leoveni .

  2. schimbați fraților hoții din acea primărie.duceți-vă peste ei cu coase,furci,topoare ca la 1907 și dații afară cu japca.luații și puneții pe rug

  3. Mai Andrei cei ti tu partea pacaliciului de primar ca asta si pe prima nevasta a pacalit-o,nu vezi ma ca n-a facut nimic pentru sat numai in ograda lui a crescut gramada ,a cumparat niste bancute cu 850ron care nu faceau nici 200ron,a facut acoperis la fantana mireselor cu 13000ron care nufacea nici 6000ron ,oare unde sunt diferentele?A luat saracul acum de pe D.N.6 mai multe remorci de lemne cu tractorul primariei cu toate ca exista o H.C.L.ca utilajele nu se mai inchiriaza persoanelor fizice. MULTE a mai facut asta dar numai pentru el.Veniti mai oameni buni ,voi ziaristilor in sat ca aveti sa umpleti un ziar intreg cu reportaje cu ce a facut el de cand e primar ca a facut decat extinderea de apa ca de acolo se faceau bani si pentru el .este cel mai slab pregatit nu este alaturi nici de cetatenii comunei nici de cei nevoiasi si saraci ii minte pe toti si se foloseste de ei.Este UN OM LAS CARE NU MAI VREA SA FACA SEDINTE CU CETATENII ii e frica de realizarile pe care le are in timpul cat a fost primar degeaba………a tocat cu altii pe langa el.Mai bine sa se ocupe de odraslele din prima casatorie ,ca ce se naste din pisica tot sobolani mananca.

  4. Domnul Primar Antonie Draghici este un primar deosebit, a facut multe lucruri pentru comuna asta. A adus si asfaltu in comuna, canalizare, se zbate sa castige proiectele desi nu este lasat in pace de domnul vinceprimar care este la al II-lea mandat si nu a fakut nimik pentru comuna incercand sa puna piedici primarului nesprijinindu-l la niciun proiect, ba dinpotriva, incercand sa faca numai rau pentru cetatenii din comuna, domnul primar este un om deosebit, face si el tot ce poate dar in loc sa fie sprijinit mai mult este incurcat si tulburat de domnul viceprimar care nu face nimik.Domnule primar, s-o tii tot asa, pentru ca oamenii din comuna sunt alaturi de dvs. si te vor ajuta sa obtii un nou mandat pentru ca-l meriti.Dumnezeu sa iti ajute!!!!!!!!!!!

Comments are closed.