Jandarmii judeţeni doljeni, prezenţi la datorie în zilele de 8 şi 9 mai

0
609

În perioada 08 – 09 mai a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi angrenate în misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor evenimente comemorative și cultural – artistice, în zona de competență.

Astfel, duminică, 08 mai a.c., vor fi asigurate măsurile de ordine publică în municipiul Calafat, pe timpul activităților dedicate împlinirii a 145 de ani de la Războiul de Independență al României, precum și în localitatea Ciupercenii Noi, la sărbătoarea “Flori de Salcâm”; luni, 09 mai a.c., vor fi asigurate măsurile de ordine publică în municipiul Craiova pe timpul ceremonialului militar și religios dedicat Zilei Independenței de Stat a României, precum și în municipiul Calafat unde vor continua activitățile dedicate împlinirii a 145 de ani de la Războiul de Independență al României. Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător bunei desfășurări a manifestărilor ocazionate de aceste evenimente, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice, încălcarea normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.  “Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la aceste manifestări, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, jandarmii recomandă participanţilor să adopte un comportament civilizat și să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să supravegheze cu atenție copiii care îi însoțesc și să acorde o atenţie sporită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale.   De asemenea, recomandăm cetăţenilor, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, se precizează în comunicatul emis de IJJ Dolj.