Cămătari din Craiova, trimişi în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova

0
1003

Opt persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial  Craiova, într-un dosar privind camătă, șantaj, trafic de persoane, proxenetism, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2016, inculpații au inițiat și constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost obținerea unor venituri ilicite din săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.

Membrii acestei grupări acționau concertat în scopul obținerii de profituri ilicite, prin împrumutarea unor sume de bani către diferite persoane, percepând o dobândă de 20% lunar.

În cazul în care persoanele vătămate întârziau să plătească sau din alte motive nu aveau posibilitatea să achite dobânzile datorate la data stabilită, membrii grupării recurgeau la amenințări și șantaj pentru a le recupera și percepeau, pe lângă dobândă, alte sume în plus (”întârzieri/penalizări”), sume care erau calculate în procente sau sume fixe pentru fiecare zi de întârziere a plății dobânzii.

„De asemenea, în perioada octombrie – decembrie 2020, o parte dintre suspecți au constrâns o persoană vătămată, prin acte de violență fizică și amenințare, să practice prostituția într-o locație situată pe raza municipiului Pitești, beneficiind în totalitate de sumele de bani obținute de către aceasta”, arată procurorii DIICOT.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Dolj.

 

Un istoric amplu

Vlădescu Cristian Marian, zis ”Ventura”, și alți șapte membri ai grupării infracționale pe care o coordona în Craiova, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT, fiind acuzați de camătă, șantaj, trafic de persoane, proxenetism, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. Cinci dintre ei au fost reținuți pe 15.12.2020 de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.

Tribunalul Dolj a hotărât că pot fi cercetați sub control judiciar, însă procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție – Serviciul Teritorial Craiova au a contestat decizia instanței. Pe 22 decembrie 2020, Curtea de Apel Craiova a desființat în parte soluția dată de Tribunal și a dispus ”arestarea preventiva a inculpaților Vladescu Cristian Marian, Stamin Cosmin Gigi, Amoraritei Chenea Petru Adrian, Baloiu Alexandru Grigore pe o perioada de 30 zile fiecare, începând cu data punerii in executare a fiecărui mandat de arestare preventiva”, conform soluției date de magistrați. Pe lângă aceștia, au mai fost trimiși în judecată Păpădie Rodica Elena, Preda Marius Aurelian și Mateiță Ovidiu Cosmin.

Conform anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2016, inculpații au inițiat și constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost obținerea unor venituri ilicite din săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj pe raza județelor Dolj și Argeș. Membrii grupării Ventura împrumutau bani și percepeau o dobândă de 20% lunar. Cei care întârziau plata sau nu puteau să achite dobânzile la data stabilită erau amenințați și șantajați și, în plus, le erau impuse alte dobânzi la  cea de 20% pentru fiecare zi de întârziere a plății.

De asemenea, în perioada octombrie – decembrie 2020, mai arată procurorii, o parte dintre suspecți a constrâns o victimă, prin amenințări și violență, să se prostitueze într-o locuință din Pitești, toți banii fiindu-i luați în ”contul” datoriei. Instanț a dispus instituirea măsurilor asiguratorii în cazul suspecților

Pe 15 decembrie 2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a unui inculpat, Vlădescu Cristian Marian, în timp ce primea suma de 2.300 de lei, sumă ce reprezenta dobânda lunară percepută pentru un împrumut. De asemenea, asupra inculpatului a fost descoperită suma de 9.709 lei, reprezentând dobânzi încasate pentru împrumuturile acordate, două cuțite, un box și un înscris olograf conținând identități de persoane și sume împrumutate.

La aceeași dată, procurorii DIICOT – ST Craiova împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova au efectuat un număr de 17 percheziții domiciliare, pe raza județelor Dolj și Argeș, în urma cărora au fost ridicate sumele de 64.848 de lei, 64.565 de euro, 6.020 de lire sterline, 4 autoturisme, înscrisuri olografe conținând identități de persoane împrumutate si sumele acordate cu împrumut, carduri bancare emise pe numele persoanelor împrumutate împreună cu codurile PIN aferente, precum și acte de identitate ale unora dintre persoanele împrumutate (reținute de către membrii grupării ca și gaj). Totodată, au fost indisponibilizate 5 pistoale (dintre care 4 cu muniție neletală si unul cu glonț), 1 pușcă cu muniție neletală, obiecte și corpuri contondente și tăietor-înțepătoare (cuțite, săbii, machete, sulițe, bâte si bastoane telescopice), sisteme informatice, un grinder, un joint și 4 comprimate de medicamente.