„Absolut!”, cu Marcel Iureș, încheie stagiunea „Colibri. ACTul 3”

0
574

Stagiunea „Colibri. ACTul 3”, organizată de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” și Teatrul ACT, continuă în luna mai 2019 cu „Absolut!” după Ivan Turbincă de Ion Creangă. Spectacolul, un one-man show în care străluceşte Marcel Iureş, regizat de Alexandru Dabija, se joacă de 8 ani la București, mereu cu sala plină, și are a cincea reprezentație la Craiova.

«Un actor care se metamorfozează în tot felul de personaje: este şi povestitorul, dar şi drac, Talpa Iadului, Moartea, dar şi Dumnezeu, Sfântu Petre sau Ivan. O poveste veche dar în acelaşi timp nouă, rostită în dulcele grai moldovenesc de către un aurolac ce stă printre cartoane şi îşi încălzeşte conserva de fasole la spirtieră. Un regizor ce îşi dă osteneala şi îl pune în centru pe marele actor Iureş, adică „îi dă nas lui Ivan să se suie pe divan” şi „să îşi facă mendrele”. Un spectacol viu, care îşi trage seva din poveştile pline de tâlc ale lui Creangă», scrie www.ziarulmetropolis.ro.

„Absolut!” deține „Premiul pentru cel mai bun spectacol al unei companii independente” la Festivalul comediei românești – festCO, ediția a X-a. În cadrul aceluiași festival, în 2012, Marcel Iureș câștiga „Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul Cațavencu din „O scrisoare pierdută”, pentru Teatrul de Comedie și pentru one-man show-ul din „Absolut!”.

Biletele, la prețul de 20 lei, se pot procura de la Agenția Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Spectacolul durează 90 de minute, fără pauză, și se adresează unui public de peste 12 ani. Această reprezentație va închide stagiunea „Colibri. ACTul 3”.