Reactoarele de la Kozlodui, sub lupa Comisiei Europene

0
370

Comitetul de Implementare a Convenției Espoo al Comisiei Europene va lua în considerare subiectul legalității licențelor de operare a reactoarelor centralei de la Kozlodui pentru următoarea întrunire, care va avea loc în septembrie la Geneva. Este răspunsul primit de la Secretariatul Comitetului ca urmare a unei solicitări transmise de av. Lucian Bernd Săuleanu în numele Platformei Civice Anti-Kozlodui constituite de Acțiunea pentru Renașterea Craiovei (ARC), Asociația Civică pentru Viață, Asociația C.R.O.N.O și Pro Democrația Club Craiova.

În luna martie a acestui an, Platforma Civică Anti-Kozlodui, care se implică în demersurile pentru combaterea riscurilor implicate de obiectivele nucleare aflate în apropierea graniței României cu Bulgaria, a contactat Comitetul de Implementare a Convenției Espoo pentru a aduce în atenția acestuia încălcarea prevederilor convenției de către statul bulgar. Comitetul are rolul de a analiza respectarea prevederilor Convenției Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră și de a oferi asistență părților implicate pentru îndeplinirea obligațiilor.

Reamintim că Bulgaria a acordat în noiembrie 2017 licența de extindere a duratei de exploatare  a reactorului 5, aflat deja în funcțiune de 30 de ani și că același lucru urmează să se întâmple în 2019 cu reactorul 6. Pentru prelungirea duratei de operare a reactoarelor, pentru care planul este să funcționeze încă 30 de ani, statul bulgar a luat decizia în mod unilateral, fără consultări cu România. Autoritățile bulgare nu au realizat analiza de impact asupra mediului, menționând că este puțin probabil ca efectul negativ asupra mediului și populației să fie semnificativ,  încălcând astfel  prevederile convenției internaționale Espoo, ratificată de România prin Legea nr. 22/2001.  Este  încă un pas important după plângerea depusă de Platforma Civică la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), finanțatorul depozitului pentru deșeuri radioactive. Instituțiile europene reacționează pentru prima dată, spre deosebire de autoritățile române cărora le-au fost transmise zeci de sesizări și care se limitează, în cel mai bun caz, la răspunsuri seci, pur instituționale, fără întreprinde acțiuni concrete.

Demersurile Platformei Civice continuă. Pe 26 aprilie, în ziua când se împlinesc 32 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl,  craiovenii cărora le pasă de viitorul lor și al generațiilor următoare sunt invitați să participe la un miting de comemorare a victimelor celui mai mare accident nuclear din istorie și de conștientizare a riscurilor implicate de obiectivele nucleare de la Kozlodui.  Evenimentul se va desfășura începând cu ora 18:00, în Piața Mihai Viteazul.

Subliniem că doi experți germani, Oda Becker și Patricia Lorenz, avertizau într-un studiu din 2015 despre pericolul reprezentat de obiectivele de la Kozlodui, care trebuie oprite:„Termenele limită vagi și lipsite de credibilitate pentru finalizarea testelor de siguranță transformă mărirea capacității unității nucleare de la Kozlodui și extinderea duratei de viață a reactoarelor într-un risc nuclear inacceptabil de mare. Îmbătrânirea materialelor devine o problemă de siguranță și pericol pentru reactoare, în special din cauza lipsei unei culturi a siguranței nucleare adecvate. Din moment ce în patru ani (de la Fukushima) a fost înregistrat un progres atât de mic și testele de siguranță sunt considerate ca fiind finalizate, insistăm ca organismele de control să diminueze capacitatea de operare a unității și să închidă reactoarele”.