“U” Craiova dă lovitura în prelungiri, pe terenul liderului

0
387

mateiuleViitorul Constanţa – Universitatea Craiova 0-1

A marcat: Mateiu 90+2.

Ovidiu, stadion: „Academia Hagi”, spectatori: 3.000

Viitorul:  Râmniceanu 6 – Benzar 7, Ţâru 6, Boli 7, Cr. Ganea 7 – N. Roşu 5 (68 Chiţu) 7, Dr. Nedelcu 7, Casap 6 – Purece 5 (56 Vână) 7, Ţucudean 4 (46 Fl. Coman) 6, Morar 6. Antrenor: Gheorghe Hagi.

Universitatea Craiova:  Calancea 6 – Dimitrov 7, Kelic 7, Screciu 8, Bancu 8 – Mateiu 8, Zlatinski 7 – Gustavo 4 (46 Jazvic) 6, Băluţă 6 – cpt., Măzărache 4 (64 Manea) 4 – Fajic 4 (56 Markovic) 7. Antrenor: Gigi Mulţescu.

Arbitru: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) 7.

Universitatea s-a dus la mare cu lotul decimat, dar totuşi cu speranţa că va întrerupe seria înfrângerilor în fieful lui Hagi. Acesta a echilibrat raportul de forţe, menajându-şi vedetele, Chiţu şi Coman, şi prilejuindu-i debutul lui Ţucudean, cel care marcase în acest sezon contra Craiovei, când era “pandur”. Ultima confruntare de la Ovidiu s-a încheiat cu scandal provocat chiar de Hagi, dar ţintele sale de atunci, Vătăjelu şi Rambe, au dispărut din lotul lui Mulţescu. După ce nu au prins nici lotul lărgit cu CFR Cluj, Fajic şi Măzărache au intrat direct în primul “11” cu Viitorul. Degeaba, întrucât cei doi au confirmat încă o dată că sunt departe de pretenţiile unei echipe de play-off.

Şi Gustavo a făcut o primă repriză execrabilă, din cauza căreia n-a mai prins-o pe a doua. Chiar şi Băluţă, în premieră căpitan, nu s-a apropiat măcar de nivelul arătat în acest sezon.  Paradoxal, cei doi jucători reprofilaţi, Bancu şi Screciu, au fost cei mai buni alb-albaştri la Ovidiu.

Două dintre cele mai spectaculoase echipe din Liga I au oferit o primă repriză plictisitoare, fiecare temându-se de forţa ofensivă a celeilalte. O ocazie a lui Screciu, la un corner, a primit răspuns de la Ţucudean, prea lent pentru o lansare excelentă. Echipa lui Hagi a aşteptat parcă repriza a doua şi o dată cu ea întăririle de pe bancă, respectiv titularii obişnuiţi: Coman, Chiţu şi Vână.

Deşi a părut destul de obosită, după cele două zile în minus de recuperare faţă de olteni, Viitorul a împins jocul spre poarta adversă, iar alb-albaştrii ajuns rar în repriza secundă în jumătatea gazdelor. Chiar dacă a fost izolat în avanposturi, puştiul Markovic a arătat mai multe lucruri bune în câteva faze decât a făcut-o Fajic în toate meciurile jucate până acum la Universitatea. În schimb, Manea, cel care a decis meciul din turul sezonului regulat, a avut o prestaţie oribilă, demonstrând de ce nu a mai apărut în echipă de anul trecut.

Stoperul Boli a avut prima mare şansă de gol a meciului, abia în minutul 80, dar a tras în bară din 6 metri, după o fază concepută de Morar şi Chiţu. Ocazia avea să fie răzbunată în prelungiri, de golul lui Mateiu. A fost o acţiune asumată de el, dar la care a avut nevoie de assist-ul lui Markovic. Puştiul a încercat să tragă, dar involuntar a vârât mingea printre stoperii adverşi, iar Mateiu a trimis cu exteriorul la colţul lung.

“Victorie importantă, obţinută într-un moment greu, în care ne confruntăm cu probleme mari de lot. Am avut mai multe ocazii în prima repriză, ei au dominat clar a doua parte” a spus la final Mulţescu. “Nici la antrenament nu dau aşa, cu exteriorul, în colţul lung, am avut noroc. Ne mulţumeam cu 0-0 după aspectul jocului, Viitorul ne-a dominat de parcă eram la handbal” a spus Mateiu.