New Strategy Center: „Securitatea energetică a României şi încurajarea investiţiilor în domeniu”

0
375

ionel nituNew Strategy Center continuă seria dezbaterilor dedicate securităţii energetice, un domeniu cu impact fundamental asupra securităţii naţionale a României. Deteriorarea vizibilă a securităţii în regiunea Mării Negre a afectat stabilitatea în zonă, fapt ce poate influenţa volumul investiţiilor, inclusiv în domeniul energetic. În comparaţie cu majoritatea vecinilor săi din Europa Centrală şi de Sud Est, România se găseşte astăzi într-o poziţie relative avantajoasă în ceea ce priveşte securitatea energetică. Producţia internă şi schimbările structurale ale economiei româneşti, ce au dus la restrângerea semnificativă a sectoarelor industriale mari consumatoare de energie, au condus împreună către un nivel scăzut al importurilor şi au ajutat România să treacă cu bine peste crizele energetice recurente din această parte a Europei.

Cu toate acestea. în viitorul apropriat România va avea de făcut faţă unor provocări considerabile ale sectorului său energetic care, pentru a-şi menţine poziţia favorabilă prin producţie internă, are nevoie de investiţii masive şi modernizare tehnologică într-un cadru naţional coerent. Având în vedere inerţia mare investiţională din industria energetică, România va fi nevoită să ia decizii importante într-un termen scurt pentru a ţine pasul cu dinamica dezvoltărilor din pieţele de energie mondiale, inovaţiile tehnologice ale sectorului, opţiunile şi politice europene şi nevoile specifice de dezvoltare ale ţării. Impactul investiţiilor în sectorul energetic asupra economiei în ansamblu este major. Un studiu realizat în 2016 de compania KPMG – “Impactul industriei onshore de explorare şi producţie a ţiţeiului şi a gazelor naturale asupra economiei româneşti” – relevă faptul că o investiţie de 1 miliard de euro în industria petrolieră onshore generează un impact direct şi indirect semnificativ asupra dezvoltării economice a ţării. Concret, o investiţie de 1 miliard de euro se traduce într-o contribuţie a sectorului de 3,2 miliarde de euro în PIB şi aproximativ 45.900 de locuri de muncă nou create sau menţinute în economie, reprezentând aproximativ 15.000 de locuri de muncă în anul de realizare a investiţiei şi o medie de aproximativ 3.000 de locuri de muncă pe parcursul fiecărui an dintre cei 10 ani de producţie.

Trebuie menţionat şi potenţialul de dezvoltare economică ce poate fi generat de deschiderea în viitor a exploatării în zona de offshore, cea mai semnificativă descoperire din ultimii ani fiind zăcământul de gaze naturale din perimetrul de mare adâncime din Marea Neagră. Rolul acestei dezbateri propuse de New Strategy Center este să realizeze o radiografie a modului în care situaţia de securitate din regiune influenţează securitatea energetică a României şi volumul investiţiilor, a felului în care autorităţile responsabile acţionează pentru a păstra investiţiile din energie sau chiar pentru a creşte nivelul acestora.

Să mai menţionăm că New Strategy Center continuă seria acordurilor de colaborare la nivel intern şi regional, pentru promovarea unor teme securitare care preocupă România. Ieri, 5 aprilie, dl Ionel Niţu, preşedintele New Strategy Center a semnat un protocol de cooperare cu Institutul Diplomatic Român, reprezentat de dl. director general Dan Petre. NSC şi IDR au convenit întărirea cooperării dintre zona academică şi cea non-guvernamentală, prin organizarea de evenimente publice pe subiecte de interes din domeniul securităţii naţionale şi afacerilor externe, dar si prin iniţierea unor proiecte de cercetare în comun, pe teme relevante pentru securitatea în Balcani şi regiunea extinsă a Mării Negre.