Jean-Claude Juncker vine în România

0
410

Preşedintele Comisiei Europene va efectua, în următoarea perioadă, o vizită oficială în România. Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a avut, marţi seară, la Strasbourg, o întrevedere cu Jean-Claude Juncker.

Jean-Claude Juncker, Victor Boºtinaru
Jean-Claude Juncker, Victor Boºtinaru

În cadrul discuţiei solicitate de eurodeputatul român au fost abordate  mai multe subiecte. În primul rând, poziţia României şi poziţia delegaţiei PSD privind viitorul Europei, precum şi concluziile dezbaterii organizate săptămâna trecută în cadrul Fundaţiei Europene Titulescu. Apoi, evoluţiile politice din România şi activitatea Guvernului, inclusiv din perspectiva angajamentelor europene. Nu în ultimul rând, s-a discutat despre rolul regional al României din perspectiva apropiatei vizite a preşedintelui Jean-Claude Junker în ţara noastră.

Eurodeputatul Victor Boştinaru, întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „În cadrul discuţiei cu preşedintele Juncker, l-am informat asupra modului în care România priveşte nevoia evitării diviziunilor şi în acelaşi timp, nevoia consolidării solidarităţii între statele membre. Am prezentat participarea României la formele de cooperare consolidată şi contribuţia sa importantă în acest domeniu, fapt recunoscut şi subliniat de Comisia Europeană, importanţa finalizării proceselor de integrare a României în Schengen, dar şi importanţa încheierii procesului de monitorizare în cazul MCV. Totodată, am reiterat nevoia consolidării pilonului social şi l-am informat despre consistentul pachet de măsuri în acest domeniu, adoptat de Guvernul Grindeanu. Acest pachet vizează întocmai prevenirea adâncirii decalajelor în interiorul societăţii româneşti, pentru ca cetăţenii români să înceapă să resimtă beneficiile apartenenţei lor la Uniunea Europeană.  Şi nu în ultimul rând, i-am solicitat preşedintelui Juncker să ţină cont de importanţa Politicii de Coeziune şi de necesitatea păstrării acesteia ca principal instrument de reducere a decalajelor de dezvoltare după 2020”.