Planul-cadru pentru învăţământul gimnazial, adoptat. Ce schimbări vor fi la clasele V-VIII

0
481

Eliminarea unei ore de Limba Română de la clasa a V-a, Latină la clasa a VII-a, ore separate de studiu pentru Muzică şi Arte Plastice şi mai mult timp pentru studierea materiilor opţionale – acestea sunt câteva dintre modificările aduse de Ministerul Educaţiei prin noul plan-cadru pentru gimnaziu.

Ministerul Educaţiei, a adoptat, ieri, noul plan-cadru pentru clasele V-VIII care urmează să fie pus în aplicare începând cu anul şcolar 2017-2018. Ministrul Educaţiei Adrian Curaj a anunţat într-o conferinţă de presă, ieri, că programele şcolare ar urma să fie elaborate şi adoptate până atunci.

În documentul adoptat de Ministerul Educaţiei se arată că la clasa a V-a elevii vor face patru ore obligatorii de Limbă şi literatură Română, faţă de cinci câte sunt în prezent, astfel fiind eliminată ora destinată acum remedierii întârzierilor celor din ciclul primar. Tot aici, va fi introdusă Informatică şi TIC, materie ce rămâne, cu o oră pe săptămână, obligatorie pentru toţi cei patru ani de ciclul gimnazial.

Potrivit noului plan-cadru, Educaţia Socială va intra ca materie obligatorie pe durata celor patru ani. Elevii vor avea o oră pe săptămână şi vor fi studii diferite în funcţie de ani, “la clasa a V-a Gândire critică şi drepturile copilului, la clasa a VI-a Educaţie interculturală, la clasa a VII-a Educaţie pentru cetăţenie democratică şi la clasa a VIII-a Educaţie economico-financiară”. “Se schimbă accentul de la manual la pedagogie. Programa şcolară şi manualul vor acoperi 75% din numărul de ore, 25% va fi la dispoziţia profesorului (…) Vom recompensa inovarea”, a mai spus Curaj.

În cazul orelor de Educaţie Tehnologică acestea vor fi păstrate pe durata celor patru ani, dar va fi pus accent mai mult pe latura aplicativă, se arată în documentul adoptat.

Întrebat cum se vor putea desfăşura orele de Informatică şi TIC, în condiţiile în care nu toate şcolile din ţară pot pune la dispoziţia elevilor calculatoare şi conexiune la internet, Adrian Curaj a declarat: “Sunt foarte multe şcoli care au internet. Suntem în legătură cu firmele care se ocupă de asta. Haideţi să ne gândim la noile device-uri. Importante sunt resursele educaţionale.(…) Se poate învăţa informatică şi pe telefoane, sigur că da”.

La clasa a V-a creşte numărul orelor de studiu al Istoriei la două, faţă de una cum este în prezent. În cazul studiului limbii Latine, materia se va numi “Elemente de limbă Latină şi de cultură romanică” şi va fi mutată la clasa a VII-a, se arată în planul-cadru adoptat.

În cazul materiilor opţionale numărul orelor de studiu va creşte la un maxim de trei ore pe săptămână în clasa a VII-a şi patru ore pe săptămână în clasa a VIII-a, iar pentru studiul Artei Plastice şi a Muzicii se vor aloca săptămânal două ore diferite, susţin reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Începând cu 6 aprilie, profesorii care vor să facă parte din echipa care va elabora programele şcolare se vor putea înscrie la Ministerul Educaţiei.