Glasgow Rangers va juca din nou în prima ligă din Scoţia, după patru ani de absenţă

0
345

După patru ani de la momentul intrării în faliment, Glasgow Rangers, echipa care a cucerit de 54 de ori titlul de campioană a Scoţiei revine în prima ligă după ce s-a impus cu 1-0, în faţa celor de la Dumbarton şi şi-a asigurat promovarea cu patru etape înainte de finalul sezonului.

Unicul gol al meciului de pe Ibrox Park, a fost marcat de James Tavernier, în minutul 50, iar reuşita sa va rămâne cu siguranţă în istoria clubului. Golul său nu este doar golul promovării, ci şi golul prin care Rangers a devenit singura echipă care a câştigat primele patru ligi din Scoţia.

“Sunt fericit pentru fani, care au fost nevoiţi să treacă prin foarte multe. Este extraordinar pentru jucători şi pentru club să revină în prima ligă”a declarat managerul lui Rangers, Mark Warburton.

Glasgow Rangers a intrat în faliment în 2012, iar noul club a fost forţat să joace în liga a patra iar în sezonul trecut, Rangers a terminat doar pe 3, după Hearts şi Hibernian, pentru ca apoi să piardă barajul de promovare cu Motherwell.

În actualul sezon, cu patru etape înainte de final, fostul club al lui Daniel Prodan şi Dorin Goian are 17 puncte avans faţă de următoarea clasată, Falkirk