Personalităţilor din Bănie le-au crescut muşchii

0
489

Consilierul municipal PNL, Emilian Ştefârţă, i-a avertizat pe edili că personalităţile Băniei, care sunt reprezentate cu statui pe aleea din preajma Teatrului Naţional “Marin Sorescu” sunt năpădite de vegetaţie, cu timpul ajungând să nu mai fie recunoscute. “E bine să vă mai ocupaţi de aceste statui pentru că arată rău, zău aşa, au început să se degradeze. E păcat pentru s-au investit bani acolo şi ne mândrim cu acea alee ori de câte ori ni se dă ocazia”, a ironizat situaţia consilierul liberal, chiar în plenul de săptămâna trecută. Pe Aleea Personalităţilor se află 24 de busturi, printre care Nicolae Romanescu, Gheorghe Chiţu, Henri Coandă şi Constantin Brâncuşi.