Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : Comisia Europeană trebuie să înainteze o propunere legislativă de modificare Pachetului de Mobilitate

0
657

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, membru în Comisia TRAN susține că neapărat Comisia Europeană trebuie să înainteze o propunere legislativă de modificare Pachetului de Mobilitate. “În decembrie 2019, după ce s-a ajuns la un acord, nefericit după părerea mea, în ceea ce privește Pachetul de Mobilitate, Comisia Europeană a declarat că va efectua două studii referitoare la efectele pe care le provoacă două prevederi din acest pachet: întoarcerea camionului la bază la fiecare opt săptămâni și cabotajul. Aceste studii au fost publicate de curând de CE și rezultatul este în linie cu ceea ce noi spuneam de multă vreme: că aceste prevederi sunt dăunătoare pentru mediu și pentru piața internă. Așteptăm acum reacțiile de le guverne și actorii din această industrie. Reacțiile vor fi controversate și este evident că trebuie să avem o urmare din partea Comisiei Europene, adică să vedem o modificare a actualelor regulamente”, susține deputatul european.

      Comisia Europeană a trimis o scrisoare atât parlamentului cât și statelor membre prin care se va cere o opinie asupra studiilor. Marinescu consideră că în mod cert reacțiile vor fi diferite: unii vor spune că studiile nu sunt cele mai bune, alții că regulamentele trebuie modificate imediat, iar eu sunt unul dintre cei care va spune asta. “Cred că aceasta este urmarea firească a acestor studii. Comisia trebuie neapărat să vină cu o propunere legislativă de modificare a acestor regulamente, căci până în 2022, când aceste prevederi ar trebui să intre in vigoare, este timp. Totuși, deja am observat o mică întârziere de o zi în publicarea rezultatelor studiilor. Intervenția vicepreședintelui CE, dl Frans Timmermans, un comisar care se ocupă foarte mult de Pactul Ecologic, și nu întotdeauna bazându-se pe realitatea din teren, a întârziat cu o zi publicarea poziției Comisiei Europene cu privire la studiile care vizează Pachetul de Mobilitate. Concluziile studiilor Comisiei Europene sunt favorabile transportatorilor din țările aflate la periferia Uniunii, deci și transportatorilor din România”, a mai spus eurodeputatul român.